X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

COP21: Statele dezvoltate să își mențină angajamentele financiare (Xi Jinping)

30 noi. 2015,, 23:30  
719 0

Foto: agerpres.ro

Statele dezvoltate trebuie să fie la înălțimea angajamentelor lor financiare asumate prin care să reușească, până în 2020, acordarea a o sută de miliarde de dolari anual pentru finanțarea proiectelor de climă ale statelor din emisfera sudică, a declarat luni președintele chinez Xi Jinping în prima zi a conferinței internaționale a ONU de la Paris privind clima. Statele bogate trebuie să ofere un instrument financiar, care să crească constant dincolo de 2020, statelor în curs de dezvoltare pentru a le ajuta în lupta împotriva încălzirii climatice, a spus Xi Jinping, potrivit agenției France Presse.

Diferențele financiare constituie unul dintre punctele dure ale negocierilor între cele 195 de state implicate în obținerea unui acord mondial la conferința de pace de la Paris, statele din emisfera sudică cerând garanții financiare solide din partea statelor din Nord, care vor ca și statele emergente să contribuie deopotrivă.

Președintele chinez a amintit că țara sa este pregătită, ca independent de cadrul ONU, să furnizeze un ajutor anual de 3 miliarde de dolari pentru proiecte de cooperare privind clima. Este important să respectăm diferențele între state, mai ales în ce privește statele în curs de dezvoltare, a mai spus liderul chinez, conform agenției Reuters.

În 2009 statele bogate au promis că până în 2020 vor mobiliza 100 de miliarde de dolari în fiecare an pentru a ajuta statele în curs de dezvoltare să își reducă emisiile de gaze cu efect de seră și să se adapteze consecințelor încălzirii (relocarea locuitorilor, sisteme de avertizare meteorologică, modificarea practicilor agricole și a sistemelor de infrastructură, etc.). Statele în curs de dezvoltare doresc ca cel puțin în textul acordului de la Paris să se regăsească suma de 100 de miliarde de dolari care să constituie o limită inferioară de finanțare a proiectelor pentru reducerea emisiilor de carbon.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?