Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3996

„Dreapta” cere ca 1 decembrie să fie declarată ziua „Marii Uniri”

30 noi. 2015,, 16:00  
685 1
Foto: noi.md
Grupul de iniţiativă privind crearea partidului politic "Dreapta" îndeamnă deputaţii parlamentari să modifice Legea cu privire la zilele de sărbătoare, zilele comemorative şi zilele de odihnă, adăugînd la aceasta "Ziua Naţională a Republicii Moldova – Marea Unire" (1 decembrie). Despre aceasta a vorbit luni, în cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele grupului de iniţiativă, fosta deputată din partea Partidului Liberal (PL) Ana Guţu.

Ana Guţu le-a cerut deputaţilor să înregistreze iniţiativă corespunzătoare la secretariatul Parlamentului, ceea ce, în opinia ei, va demonstra "cît de bine deputaţii îşi cunosc originea şi identitatea naţională".

"Vom vedea cine va avea curajul să înregistreze acest proiect de lege. Nu vreau să prezic reacţia deputaţilor, aceasta va fi o provocare din partea noastră", a declarat ex-deputata.

Guțu a propus din nou să fie luate măsuri privind unirea cu România, considerînd că doar astfel Moldova va putea ieşi din situaţia social-economică dificilă.

"Schimbarea clasei politice din Republica Moldova nu aduce rezultate pozitive. Un grup de criminali pur şi simplu va fi înlocuit cu altul. Liderii politici sînt interesaţi de beneficiul personal şi de bunăstarea celor dragi. Îndemnăm cetăţenii să nu se teamă de ideea unirii", a spus Ana Guţu.

Potrivit Constituţiei, persoanele fizice nu au dreptul la iniţiativă legislativă în Parlament. Acest drept le aparţine deputaţilor Parlamentului, preşedintelui Republicii Moldova, Guvernului şi Adunării Populare a Găgăuziei.

Ana Guţu a fost deputat parlamentar din partea Partidului Liberal în anii 2009-2013. Apoi l-a criticat pe liderul Mihai Ghimpu şi, împreună cu Ion Hadârcă, a creat Partidul Liberal Reformator. Înainte de alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014, Ana Guţu le-a propus colegilor săi să adere la Partidul Liberal Democrat, însă, primind refuz, s-a retras de la activităţile partidului.

La începutul lunii septembrie, Ana Guţu a anunţat despre crearea unui partid al cărui scop este "reintegrarea naţiunii române, prin unificarea juridică, politică, economică, militară, diplomatică şi socială a Republicii Moldova cu România". În opinia membrilor grupului de iniţiativă, crearea partidului nou este necesară în condiţiile crizei profunde care a afectat sfera socială, economică, politică, morală şi culturală a vieţii cetăţenilor Republicii Moldova. De asemenea, partidul politic "Dreapta" a propus să fie recunoscută regiunea transnistreană drept zonă separatistă ocupată de Rusia şi să fie revizuit acordul din anul 1993 prin înlocuirea misiunii de menţinere a păcii în misiune de observatori internaţionali sub egida ONU.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?