X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Rusia avertizează SUA că antrenamentele din Ucraina riscă să deterioreze situaţia în estul ţării

27 noi. 2015,, 02:00  
983 6

МИД РФ: подготовка США военных в Украине может негативно повлиять на Донбасс
Foto: rian.com.ua

Misiunea Statelor Unite de antrenare a membrilor serviciilor de securitate ucrainene riscă să aibă consecinţe negative pentru situaţia din estul Ucrainei, avertizează Ministerul rus de Externe, conform Itar-Tass.

"Acum, americanii şi colegii lor din cadrul NATO, inclusiv lituanieni şi canadieni, vor începe să antreneze un nou grup de militari ucraineni. Este clar că aceste pregătiri nu vor contribui la atenuarea tensiunilor, ba chiar ar putea avea impact negativ asupra armistiţiului fragil din sud-estul Ucrainei", a declarat Maria Zaharova, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe.

"Prezenţa militarilor străini şi a armamentului pe teritoriul Ucrainei reprezintă o încălcare gravă a măsurilor convenite prin Acordul Minsk", a subliniat Zaharova.

Conflictul separatist din estul Ucrainei, izbucnit în martie 2014 şi soldat cu aproximativ 7.000 de morţi, aproape că a încetat de câteva luni, armata ucraineană şi insurgenţii proruşi respectând armistiţiuul.

Statele Unite antrenează membri ai serviciilor de securitate ucrainene începând din 2014. Iniţial, au primit instruire militară membri ai Gărzii Naţionale, subordonaţi Ministerului de Interne. Acum, vor fi pregătiţi membri ai armatei ucrainene. Antrenamentele, efectuate de circa 300 de instructori aduşi de la o bază americană din Vicenza (Italia), se desfăşoară în poligoane de profil din Lviv şi Hmelniţki, în vestul Ucrainei.

Tensiunile dintre Rusia şi NATO s-au amplificat după intervenţia militară rusă în Siria, culminând cu doborârea unui bombardier rus de către Turcia.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?