Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3996

Criza migranților: Peste 1.800 de persoane salvate luni în Marea Mediterană

6 oct. 2015,, 15:20   Externe
2686 1

Foto: agerpres.ro

Peste 1.800 de persoane, care se aflau la bordul unor ambarcațiuni sau bărci pneumatice, au fost salvate luni în urma a șase operațiuni separate în largul coastelor libiene, a anunțat luni seara Garda de coastă italiană, potrivit AFP.

Din cei 1.830 de migranți, 717 au fost recuperați de o navă a Gărzii de coastă, în timp ce o altă navă a luat la bord alte 115 de persoane.

Un vas al marinei militare italiene a salvat, la rîndul său, 117 de migranți în Mediterana.

La aceste operațiuni au contribuit, de asemenea, două vase militare străine: o navă irlandeză Samuel Beckett, care a salvat 242 persoane, și o navă engleză Enterprise, parte a dispozitivului european Eunavfor Med, care a salvat 639 persoane.

Peste 430.000 de migranți și refugiați au traversat Mediterana din ianuarie și aproape 2.750 și-au pierdut viața sau sînt dați dispăruți, potrivit Organizației Internaționale pentru Migrație (OIM).

În jur de 310.000 dintre aceștia au sosit în Grecia și 121.000 în Italia, conform unui recent bilanț publicat la 11 septembrie de OIM, organizație care își are sediul la Geneva. Între altele, 2.166 au sosit în Spania și 100 în Malta.

O nouă fază a luptei împotriva traficanților în Marea Mediterană va începe miercuri, permițînd navelor din dispozitivul Eunavfor Med să intervină în apele internaționale.

Vasele de război europene vor putea să opereze împotriva traficanților, dar cu condiția ca acestea să rămînă în apele internaționale și să nu intre în apele teritoriale libiene.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?