Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3994

Moldova și SUA au discutat accelerarea proiectelor de conectare la rețelele energetice ale UE

6 oct. 2015,, 11:45   Economie
2626 1
Молдова и США обсудили ускорение проектов по присоединению к энергосетям ЕС
Foto: gov.md
Republica Moldova și SUA au discutat perspectivele de accelerare a implementării proiectelor de conectare a țării noastre la rețelele de gaze și energie electrică europene. Potrivit prim-ministrului Valeriu Streleț, acest fapt s-a discutat în cadrul întrevederii susținute la New-York cu șeful Biroului Resurse Energetice în cadrul Departamentului de Stat al SUA, Amos J. Hochstein, relatează NOI.md.

Discuția cu el a avut loc imediat după întîlnirea premierului moldovean cu Victoria Nuland, asistent pentru afaceri europene şi eurasiatice al secretarului de stat al SUA, în cadrul căreia printre altele s-au abordat chestiuni privind securitatea energetică a Moldovei, instalarea noilor interconexiuni ale rețelelor electrice din Moldova și România și construcția gazoductului Iași-Chișinău.

Valeriu Streleț a relatat că în cadrul întrevederii cu Amos J. Hochstein s-a mai vorbit despre modalitatea accelerării acestor proiecte energetice importante pentru Moldova. Premierul a specificat că este surprins de ritmul lent de realizare a proiectelor, ținînd cont de faptul că elaborarea caietului de sarcini, a documentelor privind impactul proiectelor asupra mediului și sferei sociale durează de ani de zile și deja ar putea fi lansate proiectele propriu-zise de construcție a interconexiunilor.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?