Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

Avertismentul Rusiei: Extinderea NATO în Ucraina şi Georgia poate avea consecinţe catastrofale

29 iul. 2015,, 15:20   Externe
5653 10

Foto: ruvr.ru

O extindere a NATO în Georgia și Ucraina ar putea avea consecințe catastrofale pentru Europa. Declarţia a fost făcută de ambasadorul rus pe lîngă Alianța Atlantică, Aleksandr Grușko, scrie rtv.net.

"Acest joc politic în jurul extinderii NATO în Georgia și Ucraina poate avea profunde consecințe geopolitice pentru Europa întreagă. Sper că cei de la Bruxelles și din alte capitale sînt pe deplin conștienți de pericolul acestor mici jocuri. Acestea ar putea avea consecințe catastrofale", a afirmat diplomatul rus.

În același timp, ambasadorul rus a declarat că o eventuală aderare a Ucrainei la NATO va diviza societatea ucraineană și va genera tensiuni în relațiile internaționale: "Europa centrală și țările baltice sînt în prezent teren de confruntare militară ca urmare a voinței expansioniste a Alianței Atlantice".

Rusia a anunțat deja că și-a adaptat doctrina maritimă la expansiunea "inadmisibilă" a NATO, acest anunț intervenind în contextul unor tensiuni inedite, de la sfîrșitul Războiului Rece, între Moscova și Occident pe fondul conflictului din Ucraina.

NATO, care acuză Moscova de trimiterea de soldați în estul separatist al Ucrainei, a decis în februarie să-și consolideze apărarea pe flancul său estic, prin crearea unei noi forțe de reacție rapidă de 5.000 de militari și a șase centre de comandă și control în Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia și Romînia.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?