Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Filat, Lupu și Ghimpu au semnat Acordul de constituire a AIE 3 (VIDEO)

23 iul. 2015,, 14:09   Politică
3404 4

Filat, Lupu și Ghimpu au semnat Acordul privind constituirea AIE 3
Foto: noi.md

Acordul politic de constituire a Alianței pentru Integrare Europeană a fost semnat astăzi de liderii PLDM, PD și PL. Evenimentul s-a desfășurat la Palatul Republicii, în prezența tuturor membrilor fracțiunilor parlamentare ale celor trei partide, informează NOI.md.

„Acest moment a fost așteptat de întreaga societate și urmează să asigure formarea majorității parlamentare și suport politic viitorului guvern, pentru a face față tuturor provocărilor. Situația în care se află țara deloc ușoară, necesită maximă responsabilitate pentru cei care au fost mandatați prin vot popular să asigure guvernarea țării. Acest proces de negocieri nu a fost deloc ușor. Avem nevoie să avem rezultate palpabile în lupta împotriva corupției și să refacem relațiile cu partenerii noștri externi. Avem determinarea necesară să depolitizăm instituțiile de drept, avem și sprijinul necesar”, a precizat liderul PLDM, Vlad Filat.

„Subscriu integral la tot ceea ce a menționat domnul Filat. Alianța pentru Integrare Europeană are o cauză în jurul căreia a fost construită - asta înseamnă dezvoltarea țării, asigurarea unui stat de drept. Alianța este îndreptată în direcția consolidării țării, în fața tuturor provocărilor. PD consideră că această formulă este unica posibilă”, a declarat la rîndul său democratul Marian Lupu.

„Acest acord înseamnă garanția continuării cursului european, fără de care noi nu avem viitor. Le mulțumesc colegilor din PLDM și PD pentru faptul că dacă am vrut alianță, o avem. Dacă o să dorim schimbarea, o s-o avem. Dacă ne dorim doar alianță, fără schimbare, atunci degeaba semnăm acest document. Toate problemele țării sînt prevăzute în acord”, a menționat liberalul Mihai Ghimpu.

Totodată, cei trei politicieni au semnat și un document adițional care prevede demararea procedurii de organizare a referendumului constituțional, prin depunerea unei sesizări la Curtea Constituțională. Magistrații urmează să se pronunțe pe marginea inițiativei de modificare a procedurii de alegere a șefului statului.



0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?