Transnistria stiri: 1380
Eurovision stiri: 500
Preşedintele stiri: 3988

Studiu: Femeile s-au dovedit a fi mai eficiente decît bărbații la alegerile locale

14 iul. 2015,, 11:46   Societate
2308 0

Studiu: Femeile s-au dovedit a fi mai eficiente decît bărbații la alegerile locale
Foto : realitatea.md

Pentru prima dată în cadrul alegerilor locale, candidatele femei și-au demonstrat competența și au arătat că pot fi mai eficiente decît candidații bărbați. Concluzia aparține experților din cadrul Centrului „Parteneriat pentru Dezvoltare”, care împreună cu Fundația Est-Europeană au realizat un raport din perspectiva egalității de gen la scrutinul din iunie curent, informează NOI.md.

Datele studiului arată că ponderea femeilor în rîndul candidaților la funcția de primar a fost de 19 la sută în acest an, cu 4% mai puțin față de scrutinul din 2007. Chiar dacă numărul candidatelor femei a fost mai mic, succesul acestora a fost mai mare decît la alegerile locale precedente, afirmă experții. Totodată, a crescut și numărul femeilor care au candidat în mod independent – acesta constituind 22 la sută.

„Pentru prima dată nu au fost pierderi de gen, femeile și-au consolidat pozițiile. Atunci cînd electoratul își cunoaște candidatul, femeile sînt mai puțin dezavantajate în comparație cu bărbații. Acolo unde partidul politic se implică în perfectarea listei de candidați, și pierderile sînt mai mari. Vedem că există dorință în rîndul femeilor pentru a candida, ceea ce combate mitul că femeile nu ar avea curaj să facă politică”, a precizat Andrei Brighidin, coordonator de programe la Fundația Est-Europeană.

Dintre partidele politice care au avut cele mai multe candidate femei la funcția de primar se numără PLDM – 26%, PL – 20%, PSRM – 20%, urmat de PCRM – cu 19% și PD – cu 16%. În total, 185 de femei au fost alese în funcția de primar, ceea ce reprezintă cu 20 de persoane mai mult decît în 2011.

Un aspect îngrijorător, potrivit experților, este faptul că ponderea femeilor în consiliile raionale și municipale este mai mică decît ponderea lor în consiliile sătești. Acest indicator denotă faptul că accesul femeilor în funcții decizionale mai înalte este îngrădit. Un alt aspect care trezește îngrijorare ține de vîrsta femeilor care candidează, o mare parte dintre ele avînd vîrsta cuprinsă între 30 și 59 de ani, spun experții. Potrivit studiului, femeile cu vîrsta mai mare de 60 de ani sînt practic excluse din politică. Studiul mai arată că cele mai multe femei candidate au fost înregistrate în raioanele de nord ale țării – Ocnița, Șoldănești, Rezina, Edineț , Dubăsari.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?