Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

Din ce cauză suspendă Lituania aprovizionarea cu armament din Germania

7 iul. 2015,, 23:00   Externe
5562 1

Foto: topwar.ru

Lituania suspendă aprovizionarea cu armament din Germani. Asta din cauza unor suspiciuni privind lipsa de acurateţe a armelor militare de tip G-36 pe o perioadă nedeterminată, scrie publicaţia lituaniană Delfi. În urma unor sesizări privind acurateţea funcţionării mitralierelor G-36, armata lituaniană nu se va mai aproviziona cu armament german, urmând să stabilească dacă armele respective pot fi folosite pe termen lung.

Potrivit unui raport întocmit în urma evaluării mitralierelor de tip G-36, armata Germaniei a descoperit că armele produse de compania germană Heckler & Koch nu funcţionează cu acurateţe din cauza fluctuaţiilor de temperatură. Utilizarea acestor arme în timpul temperaturilor ridicate, pentru o perioadă îndelungată, este defectuoasă, în sensul că armele îşi pierd precizia de a ţinti.

"Am cerut specialiştilor germani să ne ofere o evaluare (a armelor - n.red.). Ei au spus că desfăşoară o investigaţie în acest sens şi că, probabil, vor veni cu un răspuns în toamnă. (...) Nu am primit nicio sesizare referitoare la acurateţea lor. Trupele noastre consideră că G-36 sunt nişte arme foarte bune. Plănuiam să cumpărăm un număr mare de astfel de arme în cursul acestui an. Dar, din moment ce germanii au îndoielile lor, am amânat achiziţionarea până vor veni cu un răspuns", a declarat ministrul Apărării Naţionale, Juozas Oleksas.

Achiziţionarea de armament german produs de compania Heckler & Koch a fost amânată de Ministerul Apărării Naţionale pe o perioadă nedeterminată.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?