X 
Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Premierul elen spune cînd vor fi redeschise băncile din Grecia

3 iul. 2015,, 10:45   Externe
2316 0

Foto: agerpres.ro

Băncile din Grecia vor fi deschise imediat ce se va ajunge la un acord cu finanțatorii internaționali. Cel mai probabil, acest lucru s-ar putea întîmpla chiar după referendumul de duminică. Asigurările vin din partea guvernului elen, care continuă să-i îndemne pe greci să voteze împotriva măsurilor de austeritate.

"Dacă va prevala "Nu", vă asigur că, în următoarea zi, eu voi fi la Bruxelles, iar un acord va fi semnat", a declarat prim-ministrul grec, Alexis Tsipras.

Criza este alimentată și de protestele periodice. De data aceasta, Piața Syntagma din fața Parlamentului Greciei a fost ocupată de susținătorii partidelor de stînga. La manifestații au participat aproape 6.000 de oameni.

De asemenea, mai mulți oameni au venit în fața reprezentanței Uniunii Europene de la Atena, pentru a le transmite creditorilor internaţionali că-și vor pensiile și salariile înapoi.

Pentru a a evita scenariile violente, ordinea publică a fost asigurată de sute de polițiști.

Potrivit celui mai recent sondaj, 46 la sută dintre greci nu susțin măsurile de austeritate, în timp ce 37 la sută sînt de partea creditorilor internaționali.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?