Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Nemțov a fost ucis pentru sprijinul acordat Ucrainei și Charlie Hebdo

1 iul. 2015,, 15:50   Externe
4775 13

Foto: agerpres.ro

Opozantul rus Boris Nemțov a fost 'lichidat' pentru afirmațiile sale antirusești și antimusulmane, a declarat Anzor Gubașev, unul dintre suspecții arestați în dosarul privind uciderea politicianului, în timpul mărturiilor sale depuse în prezența avocatului și citate de cotidianul rus Kommersant, informează miercuri agenția de presă Unian.

Suspectul a recunoscut că își 'urmărea' de multă vreme victima, chiar și pe internet și la televizor.

Cel mai tare, pe Gubașev l-a iritat poziția opozantului Nemțov cu privire la Ucraina. 'Imediat cum a început războiul din Ucraina, Nemțov a început să facă agitație, se ducea acolo, ținea cuvîntări. Apoi se întorcea aici (în Rusia) și afirma că noi (rușii) nu am face lucrurile cum trebuie, că ar putea începe un război mondial. Toată lumea s-a pus pe capul nostru, că nu avem dreptate. Într-un cuvînt, doream să produc agitație și să fac aici (în Rusia) ca în Ucraina', a afirmat Gubașev.

Nu în ultimul rînd, suspectul s-a declarat indignat de faptul că Boris Nemțov 's-a luat de profetul nostru, susținînd, împreună cu Obama și președintele Franței, Francois Hollande, publicarea de caricaturi cu profetul Mahomed'. 'Prin urmare, l-am lichidat. Și asta îl așteaptă pe oricine va atenta la onoarea musulmanilor', a declarat Gubașev în timpul anchetei, adăugînd că nu regretă cîtuși de puțin fapta comisă.

Potrivit lui Gubașev, pregătirile pentru asasinarea opozantului ar fi început în ianuarie, la acțiune participînd Zaur Dudaev și Beslan Șavanov, acesta din urmă decedînd în timpul arestării, în explozia unei grenade. Cel care a tras în Nemțov a fost Zaur Dadaev, a mai afirmat Gubașev.

Opozantul rus Boris Nemțov a fost ucis în noaptea din 27 spre 28 februarie 2015. În Nemțov s-a tras de mai multe ori, în spate, dintr-un autoturism în mișcare. Politicianul a murit pe loc, din cauza rănilor suferite.

În timpul anchetei pe marginea asasinării lui Nemțov au fost arestați cinci oameni, iar la adresa a doi dintre ei — Zaur Dadaev și Anzor Gubașev — Tribunalul Basmanski din Moscova a formulat, la 8 martie, capete de acuzare.

În 12 mai, la Moscova a avut loc prezentarea raportului 'Putin. Războiul', elaborat de susținătorii lui Nemțov, în baza materialelor strînse de acesta cu privire la implicarea Rusiei în războiul din estul Ucrainei.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?