Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Cum să accelerăm economia locală cu ajutorul incubatoarelor de afaceri?

30 apr. 2015,, 14:45   Economie
6262 2

Foto: ziare.com

Anghelina Taran

Săptămîna trecută, la Cimișlia, a fost inaugurat cel de-al nouălea incubator de afaceri. Însă, deocamdată, e greu de spus că crearea condițiilor pentru deschiderea afacerilor este pusă pe bandă rulantă, deși despre această idee se vorbește încă de la începutul anilor 90. Conform datelor oficiale, la 31 decembrie 2014, în opt incubatoare de afaceri au fost înregistrați doar 113 rezidenți, iar în Moldova erau înregistrate 49,4 de mii de întreprinderi mici și mijlocii (ÎMM) sau 97,45 din numărul total al agenților economici locali.

În domeniul ÎMM au fost create aproape 58% din locurile de muncă din țara noastră (în Uniunea Europeană acest indicator este de 87%)

Ce este un incubator de afaceri?

Esența incubatorului de afaceri (IA) constă în crearea condițiilor „de seră” pentru lansarea activității unei noi întreprinderi timp de doi ani și jumătate – trei ani. Acesta le oferă clienților săi toate cele necesare: spații, servicii de consultanță, asistență financiară a proiectelor, „crescînd” astfel viitor întreprinzători. Totodată, autoritățile locale, care sînt fondatorii acestor IA, pot alege rezidenții, activitatea cărora este importantă pentru dezvoltarea acestei localități.

Aproape toate incubatoarele de afaceri acordă sprijin și întreprinderilor deja existente, jucînd rolul de centru de afaceri și de consultanță, deoarece IA, de regulă, sînt create, de regulă, în localitățile, unde nu sînt dezvoltate serviciile pentru activitatea antreprenorială. Primele structuri de acest fel au apărut în Europa în anii 1950. Acestea au început să se dezvolte cu succes, iar experiența lor s-a răspîndit în toată lumea. După aproape jumătate de secol, acestea au ajuns și la noi.

Primul – la Soroca

Incubatoarele de afaceri Moldova au început să apară masiv după implementarea proiectului -pilot la Soroca, unde în decembrie 2009, cu sprijinul guvernului Norvegiei, a fost deschis un IA clasic.

„Atunci noi am găsit înțelegere din partea autorităților locale, care au oferit o clădire pentru incubatorul de afaceri. Această încăpere nu a fost folosită de mulți ani, relatează directorul general al Organizației de Dezvoltare a Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM), Iulia Iabanji. Activitatea incubatorului în primii doi ani și-a demonstrat eficiența acestor instituții, influența lor asupra economiei locale, soluționarea problemelor de creare a locurilor de muncă și a încasărilor la bugetul local, deoarece rolul incubatorului de afaceri este de a accelera dezvoltarea economiei la nivel local.

Timp de trei ani de activitatea acolo deja existau întreprinderi dezvoltate, datorită faptului că ele au primit toată asistența necesară. Volumul total al vînzărilor în incubator a constituit 8 milioane de lei, iar bugetul local în al treilea an de activitate a IA a obținut circa 2 milioane de lei. Dacă incubatorul de afaceri nu ar fi existat, nu ar fi fost nici aceste încasări. Oamenii aveau idei de afaceri, însă nu aveau unde să le realizeze. Incubatorul le-a oferit această posibilitate”.

Rezidenții IA arendează suprafețe pentru afacerile lor în condiții preferențiale. În primul an ei achită 30% din prețul de piață a unui metru pătrat, în al doilea – 60%, în al treilea – 80%. Deciziile în acest sens sînt adoptate de consiliul de administrație a IA, din care fac parte președintele consiliului raional și reprezentanții comunității de afaceri și ai rezidenților.

Termenul maxim de aflare în incubator este de trei ani, deoarece această perioadă este cea mai dificilă pentru începători. Conform statisticii, din fiecare cinci întreprinderi noi, două-trei se închid în primii trei ani de existență. Însă aceasta nu înseamnă că arendașul după aceasta va fi alungat. Dacă rezidentul a fost o perioadă în IA, el are nevoie de timp pentru a-și găsi o încăpere, atunci el rămîne sub acoperișul incubatorului o perioadă mai îndelungată, dar achită 100% din arendă.

În Moldova, ideea dezvoltării incubatoarelor de afaceri este susținută în Strategia de dezvoltare a sectorului întreprinderilor mici și mijlocii pentur 2012-2020. Acestea sînt create în strînsă colaborare cu autoritățile locale.

Începînd cu anul 2011, ODIMM, în parteneriat cu Minsiterul Economiei și cu susținerea financiară a Uniunii Europene, a deschis opt incubatoare de afaceri: la Ștefan Vodă (aprilie 2012), Leova (octombrie 2012), Rezina (noiembrie 2012), Sîngerei (august 2013), s.Coșnița, raionul Dubăsari (septembrie 2013), Ceadîr-Lunga (iulie 2014), Nisporeni (noiembrie 2014) și Cimișlia (aprilie 2015).

Însă pentru ca bugetul de stat să obțină compensarea cheltuielilor de la UE (90% din banii cheltuiți din grantul în cadrul programului de susținerea bugetară „Stimularea economiei în localitățile rurale”), incubatorul de afaceri trebuie să corespundă unor condiții. În primul rînd, autoritățile locale trebuie să ofere spații și finanțare (10%); incubatorul trebuie să includă cel puțin 15 companii; să fie create cel puțin 60 de locuri de muncă, dintre care 25% pentru femei și asigurarea unei ponderi a femeilor-antreprenoare de cel puțin 25%. Prioritate se acordă producției de mărfuri și servicii, în afara comerțului.

Pentru toată activitatea de creare a unui nou IA se alocă un an. Experții spun că este un termen prea mic, deoarece în afara lucrărilor de construcție, mai trebuie efectuate diferite expertize și desfășurate licitții de achiziții publice. În alte țări, acest proces durează doi-trei ani. După deschiderea IA, din Bruxelles vine o comisie de monitorizare a UE și evaluează lucrările efectuate.

Ideal ar fi ca în fiecare raion să fie creat cîte un incubator de afaceri. Însă mijloacele permit deschiderea a doar două incubatoare pe an. Fiecare incubator nou este inclus în rețeaua de IA”.

Ce am obținut?

Mulți întreprinzători, pînă a veni la IA, se ocupau cu aceeași afacere acasă. Însă pentru a deveni rezident, întreprinderea trebuie înregistrată legal. Precum se știe însă înregistrarea implică deschiderea unui cont bancar. Astfel, afacerile trec din economia tenebră în cadrul legal.

Pe 31 decembrie 2014, în opt incubatoare de afaceri erau înregistrați 113 rezidenți (25 de rezidenți produc mărfuri și 88 prestează servicii), care au creat 522 de locuri de muncă. Volumul total al vînzărilor a constituit 33,4 milioane de lei. Acești agenți economici oferă 35 de tipuri de servicii, care anterior nu existau în aceste centre raionale, inclusiv în domeniul proiectării, supravegherii video, cursurilor de limbi străine și traducerii documentelor, operațiunilor imobiliare, exportului de legume și fructe etc.).

În IA se produce mobilă, sînt confecționate diferite articole textile, construcții din metal și plastic, ferestre, se produce energie termică și bioenergie, se coace pizza, e taie și se decorează sticlă, se fabrică săpun din cenușă și se produce înghețată.

Din numărul total de rezidenți, 58 de întreprinderi au făcut primii pași în business, iar ceilalți au început un nou tip de activitate în cadrul întreprinderilor existente (pînă atunci acestea se confruntau cu dificultăți și aveau nevoie de ajutor specializat).

37% de întreprinderi au fost create sau sînt conduse de femei (UE atrage o atenție sporită acestui aspect). 43,4% din locurile create, datorită IA, au fost oferite femeilor. Fondatorii a 55 de întreprinderi (aproape jumătate) sînt tineri.

Susținerea încrederii în propriile afaceri

Potrivit Iuliei Iabanji, esența incubatorului de afaceri constă nu doar în facilitățile pentru arendă. Cel mai important lucru este că acolo există o atmosferă ce le permite începătorilor să nu piardă încrederea în afaceri, pentru că la noi există multe bariere birocratice, neclarități, corupție, reglementări excesive sub forma autorizațiilor. Deschiderea întreprinderii este cel mai ușor pas. E cu mult mai complicată obținarea diferitor autorizații, pentru care trebuie îndeplinite un șir de condiții. Și deseori, cînd nu reușești să faci ceva, spre exemplu într-un termen de 15 zile, sînt aplicate penalități.

În această perioadă complicată, novicii, aflîndu-se în incubator, frecventează diferite treninguri, începînd cu înregistrarea întreprinderii și planificarea afacerii. De asemenea, ei obțin cunoștințe în marketing, contabilitate, perfectarea contractelor, află cum să poarte corect negocierile cu băncile, pentru a obține un credit, cum să-l folosească și să-i administreze corect. Totodată, în incubatorul de afaceri permanent.

sînt manageri, consultanți, contabili și personal tehnic, care sînt gata oricînd să vină în ajutor. Dacă întreprinderea nu poate soluționa problema la nivel local, atunci aceasta apelează la ODIMM.

Totodată, cu ajutorul UE, în fiecare incubator sînt create fonduri pentru granturi în valoare de 300 de mii de lei. Rezidentul incubatorului poate obține din aceste mijloace împrumuturi în valoare de 20% din suma totală, pe perioada aflării sale în incubator. Dacă întreprinderea din cadrul IA vrea să ia credit din bancă, dar nu are gaj, atunci pentru aceasta există fondul de garantare de stat, gestionat de ODIMM. Incubatoarele de afaceri sînt organizații non-profit, cu autofinanțare, iar mijloacele necesare le obțin de la consiliile locale.

Unele întreprinderi părăsesc incubatorul înainte de termen. Pentru a nu pierde legătura cu absolvenții incubatoarelor, ODIIMM, împreună cu IA, cu sprijinul guvernului norvegian, dezvoltă conceptul „Business-garden”. Cu „foștii” va fi păstrată legătura. Posibil, acestora li se vor oferi alte spații, de tipul parcului industrial, sau ei vor fi direcționați în diferite proiecte, invitați la treninguri etc.

În incubator este și politică, și economie

În IA din s. Coșnița, raionul Dubăsari, sînt doar șapte rezidenți. Deoarece acolo sînt puțini agenți economiei, oamenii sînt nevoiți să meargă la Chișinău pentru a vinde sau a cumpăra ceva. Acest fapt este legat de necesitatea trecerii controlului vamal și de pașapoarte, fapt ce împiedică dezvoltarea IA a întreprinderilor rezidente. Crearea incubatoarelor de afaceri acolo a constituit o decizie politică a guvernului moldovenesc, susținută de UE.

Săptămîna trecută, un incubator de afaceri a fost deschis la Cimișlia, în care deja su venit 19 companii-rezidente și se preconizează crearea a 60 de locuri de muncă. Ministrul economiei, Stephane Bride a spus că IA de al Cimișlia este ca o părticică din Europa, e foarte confortabil acolo. Cu un an în urmă, clădirea era practic, distrusă. Însă aceasta a fost reconstruită, a fost supraetajată (trei etaje cu subsol – pentru depozite, iar un rezident și-a deschis acolo o sală de forță). Au fost trasate gazoduct, apeduct și canalizare, a fost construit un drum de acces asfaltat, a fost instalat iluminatul stradal. Acum acolo se preconizează amenajarea unei zone pietonale.

- În prezent, în incubator se află 19 întreprinderi, la care lucrează 62 de persoane, relatează administratorul IA de la Leova, Vitalie Gargaun. Toate încăperile sînt ocupate. Timp de doi ani și jumătate de activitate, șapte întreprinderi deja au părăsit incubatorul, pentru a-și extinde afacerile. Zilnic, aici vin pînă la 100 de clienți ai rezidenților. Cu alte cuvinte, viața acolo fierbe.

Un exemplu de creștere a unei întreprinderi de succes este SRL „Izoterm Service”, care prestează servicii de izolare termică. Clienții acestei întreprinderi spun că aici serviciile sînt mai calitative decît cele prestate de o companie germană, care a lucrat la același obiect. Fondatorii ei sînt moldoveni care au lucrat peste hotare și au hotărît să revină în țară și să-și deschidă propria afacere. Finanțarea de care aveau nevoie a fost obținută în cadrul programului PARE 1+1. Calificarea obținută de către conducătorul întreprinderii Ruslan Diacenco timp de 15 ani de producție și montare a sistemelor de termoizolare în Italia s-a dovedit a fi foarte căutată și în Moldova.

La fabricile de vinuri din Moldova sînt utilizate multe vase izolate de import, iar „Izoterm Service” produce asemenea cisterne din inox pe loc, care nu cedează prin calitatea lor. În portofoliul tinerei companii figurează și lucrările de izolare termică a sistemul de încălzire centrală la ÎS „Franzeluța”, la un combinat mare de lactate etc. Deocamdată, întreprinderea este amplasată pe o suprafață de 40 m.p. În incubatorul de la Leova. Întreprinderea activează doar un an, iar fondatorii ei deja își fac planuri privind extinderea afacerii.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?