X 
Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Preşedintele ceh susţine că şi-ar dori ca Rusia să adere la un moment dat la UE

24 apr. 2015,, 14:40   Externe
3071 1

Foto: radio.cz

Preşedintele ceh, Milos Zeman, a declarat într-un interviu publicat joi de serviciul în limba rusă al postului public de radio din Cehia că speră ca Rusia să adere la un moment dat la Uniunea Europeană, relatează agenţia Sputnik, în pagina electronică.

"Am un vis, ca pe termen lung Federaţia Rusă să devină membră a Uniunii Europene. Dacă nu vă place astfel, puteţi să vă gîndiţi că Uniunea Europeană aderă la Federaţia Rusă", a glumit Zeman.

El a adăugat că economiile rusă şi europeană se pot completa reciproc pentru a sprijini dezvoltarea tuturor ţărilor implicate.

Preşedintele ceh a afirmat, de asemenea, că celălalt vis al lui este ca Rusia, Europa şi Statele Unite să îşi unească eforturile pentru a contracara terorismul în lume.

"Rusia are teroriştii ei, Europa pe ai, americanii au (atacurile) de la 11 septembrie. De ce nu ne-am putea uni în această luptă? În opinia mea, aceasta este cea mai mare ameninţare la adresa civilizaţiei noastre", a declarat Zeman.

Preşedintele ceh urmează să facă o vizită la Moscova pentru a participa la celebrările din 9 mai de Ziua Victoriei din capitala rusă, în pofida faptului că majoritatea politicienilor europeni au refuzat invitaţia Moscovei.

Avînd un vocabular dur, cu accente populiste, Zeman este cunoscut pentru opiniile sale tranşante cu privire la o serie de subiecte, adesea în contradicţie cu cele ale Guvernului condus de către social-democraţi. Postul de şef al statului ceh este o funcţie mai degrabă onorifică, însă Zeman a fost primul preşedinte ales în mod direct, în 2013.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?