|
Foto: relax.com.ua |
Discipola Şcolii de Şah din Bălţi Paula Alexandra Gîţu a cucerit medalia de aur la Campionatul Mondial printre amatori cu rating mai mic de 2000, încheiat la Porto Caras (Grecia).
Potrivit agenţiei "Infotag", care face referire la pagina web a competiţiei, la campionat au participat 135 de şahişti din 41 de ţări, inclusiv Rusia, India, Brazilia. Unica reprezentantă a Moldovei a desfăşurat nouă jocuri, dintre care opt le-a încheiat cu victorie. La finele competiţiei eleva maestrului Vasile Sanduleac are cel mai mare rating – 1925.
Paula Alexandra Gîţu are 26 de ani. Este multiplă campioană şi premiantă a campionatelor Republicii Moldova la şah, atît în categoria sa de vîrstă, cît şi la senioare.
Adăuga comentariu