X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4001

Valoarea miliardelor delapidate, în creștere

30 mar. 2015,, 18:00   Economie
6070 2
Выведенные миллиарды растут в цене
Foto: investbag.com
Pentru soluționarea problemelor la Banca de Economii, Banca Socială și Unibank ar putea fi necesare intrări financiare suplimentare, comunică http://newsmaker.md (se publică varianta succintă, varianta deplină – în limba rusă).

Audierile pe marginea „cazului băncilor” au fost urmate de demisia viceguvernatorului Băncii Naționale a Moldovei Ema Tăbîrță și a șefului Comisiei Naționale a Pieței Financiare Artur Gherman. Experții au calificat demiterile drept „rituale”. Totodată, Comisia parlamentară de anchetă pentru investigarea situației în sectorul bancar nu a elucidat cine a organizat scoaterea miliardelor de lei din țară și dacă rambursarea acestora este posibilă. Raportul Comisiei este considerat drept unul vag chiar și de deputații din partidele de la guvernare. Liberalii și socialiștii din opoziție au pregătit propriile rapoarte, în care indică că atît recapitalizarea, cît și lichidarea băncilor problematice necesită resurse financiare impunătoare din partea statului.

Trei despre una și aceeași

Dacă culegem la un loc informația din trei rapoarte diferite – raportul Comisiei speciale parlamentare, ajuns în mass-media cu cîteva ore înainte de audieri, și rapoartele alternative ale liberalilor și socialiștilor, putem obține o idee generală despre cele întîmplate la Banca de Economii, Banca Socială și Unibank și ce scheme au fost aplicate pentru sustragerea banilor.

Din raportul Comisiei speciale reiese că inițial aceste trei bănci au plasat banii în patru bănci rusești: „Alef-Bank”, „Gazprombank”, „Metrobank”, „Interprombank”. Potrivit datelor NM, Banca de Economii, Banca Socială și Unibank au început să plaseze banii în Rusia la începutul anului 2013.

În octombrie-noiembrie 2014, potrivit datelor Comisiei speciale, doar Banca de Economii (BEM) a plasat în trei bănci rusești 10,2 miliarde de lei. Potrivit raportului, ulterior aceeași sumă (10,937 miliarde de lei) a fost transferată de la BEM la Banca Socială. În cadrul recentei conferințe de presă, fostul șef al Consiliului de administrație al Băncii de Economii Ilan Șor (în momentul de față suspect în „cazul băncilor„) a spus că BEM și-a retras mijloacele din băncile rusești în legătură cu restricțiile noi asupra plasamentelor în băncile străine, adoptate de BNM.

„Da, suma a fost una mai mare decît de obicei, însă noi nu am putut identifica o alternativă într-un timp atît de scurt, de aceea am decis să plasăm banii în Banca Socială, care în acel moment avea o imagine bună”, a explicat Șor.

Menționăm că la finele lunii octombrie activele Băncii Sociale au constituit 6,423 miliarde de lei, iar cele ale Băncii de Economii – 11,708 miliarde de lei. Ilan Șor nu a explicat de ce mijloace financiare suplimentare au fost plasate la o bancă cu active mai mici și un nivel scăzut de creditare.

Mișcarea ulterioară a banilor a fost explicată în raportul socialiștilor. Potrivit datelor lor, băncile în care BEM și-a plasat mijloacele au acordat credite (garantate de BNM) unor companii care transferau aceste mijloace financiare prin intermediul unor firme offshore și le restituiau pe conturile debitorilor Băncii de Economii în calitate de plată pentru bunuri sau servicii.

Apoi debitorii achitau datoria față de BEM, stingînd creditele luate de la această bancă. Astfel, după cum menționează socialiștii, a fost atins un dublu scop: „În primul rînd, o companie care de fapt a luat un credit, l-a restituit nu din contul banilor proprii, ci din contul mijloacelor financiare ale băncii, adică din banii deponenţilor. În al doilea rînd, aceste credite oricum nimeni nu avea de gînd să le ramburseze, iar creditul nu a fost rambursat cu banii celor care l-au primit şi calitatea portofoliului de credite s-a îmbunătățit”.

Astfel de schemă, după cum menționează socialiștii, necesită imense mijloace bănești. Potrivit datelor lor, proporțiile acestora îl denotă volumul plasamentelor Băncii de Economii în Banca Socială, care în luna noiembrie a anului trecut a depășit 11 miliarde de lei (din care 2,9 și 4,7 miliarde de lei au fost în dolari și euro corespunzător). „Anume de aceasta este legată majorarea volumului pieței valutare de circa 4 ori în noiembrie 2014”, scrie în raportul socialiștilor.

Menționăm că la finele lunii noiembrie acești bani au fost scoși în străinătate. Schema este citată în raportul Comisiei speciale și cel al socialiștilor: din contul acestor și altor mijloace au fost eliberate credite mari pentru cinci companii, iar „cerințele de rambursare a datoriei” au fost cedate companiei off-shore „Fortuna United LP”.

În raportul socialiștilor și cel al Comisiei speciale se mai menționează că cele trei bănci moldovenești și-au plasat mijloacele în băncile rusești cu o dobîndă de 0 la sută, pe cînd atrăgeau depozitele cu o rată de 3 la sută. Au fost atrase nu numai bani din bănci rusești, ci și din cele moldovenești, în special de la Moldova Agroindbank și Moldindconbank. După primirea de către cele trei bănci a creditelor de la Banca Națională a Moldovei (aproape 9,5 miliarde de lei garantate de stat) banii au fost imediat rambursați băncilor locale, menționează socialiștii.

Banii și timpul

Cronologia evenimentelor din noiembrie a fost restabilită de liberali în raportul lor.

„La 7 noiembrie are loc ședința secretă a Comitetului Național de Stabilitate Financiară, în cadrul căreia se decide alocarea unui credit pentru cele trei bănci. La 13 noiembrie Guvernul adoptă o hotărîre secretă privind acordarea de către Banca Națională a Moldovei celor trei bănci problematice a unui credit în valoare de 9,434 miliarde de lei, drept garanții servind obligațiunile de stat emise de Ministerul Finanțelor, pe un termen de 4 luni. În perioada 25-26 noiembrie BEM, Banca Socială și Unibank transferă în străinătate aproape 18 miliarde de lei (13,6 miliarde de lei – credite și 4,4 miliarde de lei – dobînzile corespunzătoare, care au fost cedate companiei off-shore). La 27 noiembrie Curtea Supremă de Justiție emite o hotărîre prin care statul reintră în posesia cotei majoritare în Banca de Economii. În aceeași zi Banca Națională instituie administrarea specială la BEM, precum și adoptă decizia de a acorda un credit urgent. În aceeași zi este incendiată mașina încasatorilor care transporta documentele aferente creditelor din 25- 26 noiembrie (mașina aparținea companiei Classica Force, companie afiliată lui Șor – NM), scrie în raport.

Liberalii au calificat toate aceste acțiuni drept „bine regizate”: „Constatăm implicarea a numeroase persoane cu funcții foarte înalte în stat. Cu toate acestea, nici o instituție a statului nu intervine pentru a bloca acordarea creditelor la 25-26 noiembrie, deși avea aceste împuterniciri”. În raportul său liberalii mai citează un șir de fapte care, în opinia lor, au contribuit la prăbușirea subită a leului: „La 17 februarie 2015, președintele Parlamentului, Andrian Candu, este informat despre cauzele reale ale deprecierii „galopante” a monedei naționale. În primul rind, realizarea, pe parcursul anului 2014, a unor operațiuni suspecte de transfer din Federația Rusă a unor sume de peste 100 de miliarde de ruble în Moldinconbank, care au fost, ulterior, convertite în dolari SUA și euro, și au fost transferate în companii off-shore și ulterior în Federația Rusă. În al doilea rind, acordarea creditelor dubioase companiilor lui Ilan Șor în sumă de 13,6 miliarde de lei, sumă care a fost convertită în valută și a fost transferată unor companii off-shore. În al treilea rind, migrarea depozitelor din lei în valută, constatîndu-se în același timp recurgerea la speculații din partea caselor de schimb valutar, care, deși dispuneau de lichidități, refuzau să le vîndă”.

Miliardele nereturnabile

În rapoartele socialiștilor și liberalilor se mai menționează că Banca Națională a Moldovei a calculat că pentru recapitalizarea celor trei bănci problematice vor fi necesari 33,1 miliarde de lei, iar pentru lichidarea acestora – 15,9 miliarde de lei (BEM – 12,5 miliarde de lei și, respectiv, 10,5 miliarde de lei, Banca Socială – 18 miliarde de lei și, respectiv, 3 miliarde de lei, Unibank – 2,6 miliarde de lei și 2,4 miliarde de lei).

Liberalii presupun că de creditele care au fost eliberate în mod suspect au beneficiat Vladimir Filat și Ilan Șor. Socialiștii consideră că este puțin probabil că banii sustrași vor reveni în țară: „Rambursarea creditelor va fi efectuată de o companie necunoscută din zona off-shore. Avînd în vedere că această companie a fost fondată doar în luna august, și, prin urmare, ea fizic nu va putea să asigure rambursarea creditelor în astfel de cantități semnificative. Și, de asemenea, avînd în vedere lipsa gajului, rambursarea băncii a 13 miliarde va fi sub un mare semn de întrebare”.

Expertul financiar Viorel Ciobanu a calificat raportul Comisiei speciale drept unul „foarte grijuliu”, iar apariția rapoartelor alternative – drept „așteptată”. Referindu-se la eventualele scenarii de evoluție a evenimentelor, expertul a menționat că nici decizia privind falimentul celor trei bănci pentru care sînt necesari 16 miliarde de lei, nici hotărîrea privind naționalizarea, a cărei preț este de 33 de miliarde de lei „nu sînt bune”. Totodată, expertul este convins că „autoritățile vor menține aceste bănci pe linia de plutire și le vor salva pentru a evita turbulențele politice”.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?