Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Statele Unite au livrat Ucrainei primele zece vehicule militare Humvee

28 mar. 2015,, 01:00   Externe
8669 9

Foto: chita.rfn.ru

Ucraina a primit prima tranșă de zece vehicule tip Humvee din totalul de 230 pe care Statele Unite urmează să le livreze armatei ucrainene ca parte a unui program de asistență militară.

Cele zece vehicule au fost livrate pe aeroportul Borispol din Kiev de un avion de transport al armatei americane. Ele sunt parte a unui program mai amplu de ajutor militar neletal pe care Statele Unite îl vor acorda Ucrainei în contextul conflictului armat din estul secesionist.

Președintele ucrainean Petro Poroșenko a asistat la ceremonia de predare a celor zece vehicule iar apoi a condus unul dintre ele.

Ucraina se așteaptă ca armata americană să livreze 230 de astfel de vehicule militare, a anunțat colonelul Andrii Lișenco. Acum câteva săptămâni, un oficial american dezvăluia, sub protecția anonimatului, că SUA vor livra și drone de tip Raven, utilizate în misiuni de culegere de informații.

Dintre cele 230 de vehicule Humvee, 30 sunt blindate și vor fi livrate în următoarele săptămâni, a mai precizat oficialul american.

SUA au trimis deja şi alte echipamente neletale Ucrainei pentru a o sprijini în luptele împotriva separatiştilor proruşi, precum radare anti-mortiere sau ochelari cu vedere nocturnă.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?