Russev: Istoria Principatului Moldovei este și istoria banilor

Foto: onu.edu.ua

Ce ne relatează comorile din monede medievale moldovenești, descoperite de arheologi? Despre timpurile cînd s-a format statul moldovenesc, despre faptul cum s-a dezvoltat, cum a devenit o zonă de stabilitate între Vest și Est și de ce aspira la supremație în lumea ortodoxă. Despre căile întortocheate ale monedelor moldovenești a relatat într-un interviu oferit redactorului-șef al portalului NOI.md, Irina Astahova, doctorul în științe istorice Nicolai Russev.

- Cînd au început să fie bătute monedele moldovenești?

- Monedele apar acolo și atunci cînd apare necesitatea. Adică cînd societatea se dezvoltă pînă la nivelul cînd nu mai poate exista fără relații marfă-bani, iar trocul nu mai satisface necesitățile acestei țări. În Moldova acest lucru s-a întîmplat în ultimii treizeci de ani ai secolului XIV, ca urmare a schimbărilor geopolitice în legătură cu destrămarea Hoardei de Aur și a altor procese istorice.

Moldova apare, conform versiunii letopisețelor, în 1359, iar deja peste 40 ea atinge granițele sale istorice: la Est – Nistru, la Sud-Est – Marea Neagră, la Sud-Vest – Dunărea. Din Vest, teritoriul este limitat de Carpați. Și iată acest teritoriu a devenit foarte interesant pentru unele țări din Europa Centrală și chiar din Europa de Vest.
Este vorba că Europa era întotdeauna interesată de Orient și de mărfurile lui. În primul rînd, acestea erau obiecte de lux, folosite de nobili. Pe parcursul unei perioade destul de îndelungate – cel puțin 100 de ani – legătura comercială cu Orientul putea fi realizată doar prin Hoarda de Aur.

Într-adevăr, în sec. XIII și pînă la mijlocul secolului XIV calea comercială era foarte bine organizată. Prin Polonia actuală, din partea Belgiei moderne porneau caravane, treceau prin Cracovia, apoi coborau spre Marea Neagră pe teritoriul Ucrainei moderne – atunci aceasta era Hoarda de Aur.

Însă Hoarda de Aur s-a destrămat și s-a transformat în multe cnezate mici, care luptau între ele. Evident, cînd apare un asemenea haos, comerțul este stopat. Însă la periferiile fostelor teritorii ale Hoardei de Aur apar stăpîni noi. Inclusiv, s-a creat Țara Moldovei. De fapt, Țara Moldovei a creat la periferia de vest a Hoardei de Aur o nouă regiune de stabilitate – politică și economică.

Și calea comercială s-a revigorat – dintr-un singur motiv – negustorii au mers pe o rută sigură – prin Moldova. Ajungînd în regiunea Cetăți Albe, ei sau mergeau pe mare, sau de-a lungul litoralului spre Est. Iată și premisele creării unității bănești în Moldova – cînd apar noi oportunități nu doar pentru negustorii, ce leagă Estul cu Vestul, ci și pentru Moldova.

Moldova a devenit o zonă comercială de tranzit. Și, desigur, în aceste condiții, se îmbogățea, în primul rînd, statul în persoana domnitorului, deoarece el deținea controlul, asigura securitatea, percepea taxele, primea dreptul de a se atinge de marfă și de a-și alege cele necesare.

S-au păstrat date, de exemplu, despre faptul că din Ungaria, unde în Transilvania erau zăcăminte de argint, cu amestec de aur, era adus argint topit în bucăți. Domnitorul Moldovei permitea vînzarea acestui argint, cu condiția ca el să cumpere tot lotul. Dacă nu avea nevoie, atunci acesta era dus mai departe.

Însă una era să percepi taxe și alta să pui în circulație propriile monede. Pentru aceasta, monedele diferitor emitenți, diferitor state, colectate sub formă de impozite, trebuiau topite, iar din ele bătută propria monedă și pusă în circulație, la un curs stabilit. Emiterea banilor proprii crea premise pentru circulația monetară internă, deoarece acum tot ce cumpăra domnitorul putea fi vîndut boierilor.

Desigur, au apărut mari oportunități pentru dezvoltarea comerțului în această regiune. Comerțul intern era dezvoltat mai slab decît cel de tranzit și, posibil, și-a atins apogeul către începutul secolul XV, anume datorită comerțului de tranzit. În acea perioadă a fost creată așa-zisa cale comercială moldovenească sau din latină Via Valahica, iar înapoi - Via Tatarica. Iar pe această rută apăreau unități comerciale.

Nu trebuie să uităm că în Moldova, mai ales în partea de Nord-Vest, existau orașe care au apărut înaintea Țării Moldovei. Aceste orașe se dezvoltau din contul străinilor, în primul rînd, al nemților. La Sud – Cetatea Albă, Chilia, apoi Orheiul Vechi – aceste orașe existau încă pe timpul tătarilor.

Însă tătarii constituiau puterea politică, iar cu comerțul real se ocupau, în special, grecii, mai ales în zona litoralului. În acea perioadă, grecii dețineau, ca și în prezent, o parte din flota maritimă comercială. Datorită grecilor, a apărut posibilitatea de a dezvolta legăturile Moldovei cu Constantinopolul și alte orașe elene, în jurul Mării Negre. În special, cu Trapezunt, care este deja teritoriul Asiei Mici. În final, Moldova obține posibilitatea de a participa la comerțul internațional extins și implică în acesta reprezentanți ai mai multor țări și națiuni.

- Cine a bătut primele monede moldovenești?

- Primele monede moldovenești erau bătute de giuvaiergii de calificare înaltă veniți din afara țării. Există cel puțin două versiuni: potrivit uneia, aceștia erau armeni, potrivit alteia – nemți. Sau, posibil, și unii, și alții. Cel mai interesant este că majoritatea absolută a documentelor moldovenești, cu mici excepții, sînt scrise în chirilică, iar toate monedele moldovenești sînt bătute în grafie latină, acolo sînt inscripții în latină. Despre ce ne vorbește acest lucru? Despre faptul că monedele erau bătute astfel, încît să poată fi citite de negustori, care, în esență, jucau rolul de investitori în Moldova medievală.

- Adică, ca și în prezent, se conta pe investitorii străini?

- Păi, da. Negustorul venea să vîndă, cum acum americanul sau europeanul vine la noi cu valută. Iar noi spunem: nu, aici vei vinde în lei. Apropo, monedele moldovenești se numeau „groși”.

- Cum a apărut această denumire?

- Unii spun că aceasta are origini poloneze, slave, alții consideră că cuvîntul „groși” provine din latinul „grosso” sau „grosu” (md) – gros. Adică aceasta este o monedă destul de grea, care cîntărea cîte un gram și jumătate – două grame fiecare.

Totodată, un fenomen similar există și astăzi: cînd urcăm în maxi-taxi și luăm banii, dacă avem mai multe bancnote de un leu, noi le alegem pe cele mai șifonate și le dăm șoferului. Pe timpurile celea erau monede diferite după greutate. Și oamenii se străduiau să scape de monedele ușoare, iar pe cele grele și le lăsau. Deoarece erau din argint, banii erau primiți după greutate. Totul avea sens: oamenii își lăsau cele mai „groase” monede.

Și iată că anume aceste monede au început să fie bătute în cantități destul de mari.

- Există măcar o estimare aproximativă cît constituia această „cantitate destul de mare”?

- Sute de mii.

- Pe an?

- Noi nu știm. Totul este extrem de simplu. Dumneavoastră mergeți într-o țară și aveți o anumită cantitate de valută străină. Cîți bani veți cheltui? Totul depinde e apetit, de posibilități, de prețuri. Totul se întîmpla în felul următor. Deseori venea un negustor și lui i se spunea – dă-ne banii tăi, noi îi vom schimba. Iar alteori era așa: dă monedele, noi le vom duce la meșter și le vom turna din nou. Din 200 de monede, trei erau lăsate statului.

Este cunoscută comoara din monede moldovenești de la sfîrșitul secolului XIV, ce numără cîteva mii de monede.

- Care este geografia monedelor moldovenești?

- Extrem de simplă: în jurul orașului Suceava – fosta capitală a țării, în raionul Tulcea, în jurul Cetății Albe, precum și în delta Dunării. Acolo se duceau negustorii cu bani. Însă acolo unde se duceau, acolo și se păzeau. Bănci nu erau, cel puțin în Moldova, iar cel mai sigur loc unde puteau fi ascunse monedele era solul. Cu cît mai mulți bani îngropau oamenii în sol, cu atît ei sperau mai mult că vor reveni și îi vor găsi. Însă, se pare că nu toți s-au putut întoarce. De acea comorile sînt descoperite și astăzi, după cîteva sute de ani.

- Dar de ce noi vorbim doar despre monedele de la sfîrșitul secolului XIV- începutul secolului XVI?

- Sfîrșitul secolului XIV – începutul secolului XVI este perioada în care erau bătute monedele moldovenești. Pînă atunci, nu exista însăși Moldova. Iar ulterior, acestea erau bătute de la caz la caz, deoarece nu avea sens. În primul rînd, Moldova a ajuns sub dominația turcilor și plățile se efectuau în monede turcești. În al doilea rînd, deoarece cantitatea de mărfuri era percepută forțat, banii nici nu erau necesari. Are loc o decădere totală a comerțului, iar într-un moment se stopează și baterea monedelor.

Deși se întîmplau și cazuri anecdotice – de exemplu, în secolul XVI, în Moldova au început să fie bătute monede false ale statelor Baltice și puse în circulație aici. Turcii se uitau printre degete la acest lucru, întrucît submina economia țărilor baltice. Însă ulterior acest lucru a început să aducă prejudicii mari și turcii l-au interzis.

- La începutul acestui an, presa a scris despre faptul că arheologii moldoveni au descoperit în sud-vestul Crimeii 15 monede medievale moldovenești, datate cu sfîrșitul secolului XIV – începutul secolului XVI. Cum au ajuns acestea acolo, în opinia Dvs.?

- E simplu. În romanul scriitorului Anatolii Cogan „Principesa de Mangup” sînt descrise legăturile Moldovei cu Crimeea. Pe atunci, în Crimeea se afla un mic stat, numit Principatul Mangup sau mai corect Theodoro. Acestea era un cnezat grec, legat de imperiul din Trapezunt, care la rîndul său făcea parte din Imperiul Bizantin.

Deși era mic, acest stat juca un rol extrem de important pe teritoriul Crimeii, datorită legăturilor sale cu Marea Neagră și Marea Mediterană. În plus, datorită legăturilor cu popoarele creștine din Caucaz, așa-zișii cerchezi.

Sudul Moldovei, de asemenea, era grecesc. Teritoriul Moldovei medievale, ce se află în prezent în Ucraina – fîșia îngustă de la Chilia pînă la Cetatea Albă de-a lungul mării – se afla în mîinile bizantinilor și grecilor. Aceștia au trăit aici o perioadă îndelungată și au creat un fel de stat, ce avea legături cu Bizanțul. Se știe că în greacă acest teritoriu se numea Parathalasia, cu sensul de „țărmul mării”.

Desigur, grecii aveau legături pe întreg litoralul Mării Negre. Iar cei mai apropiați de moldoveni erau grecii din Crimeea. De aici și toate relațiile, în primul rînd, cele comerciale. Pe atunci, grecii erau transportatori internaționali, prestîndu-și serviciile pe navele lor pentru diferite mărfuri.

S-au păstrat, spre exemplu, scrierile monahilor, care mergeau din Rusia spre Ierusalim, spre Athos. Ei mergeau dinspre Nord, ieșeau la Cetatea Albă, acolo închiriau o navă sau găseau o corabie cu care puteau ajunge pînă la punctul necesar și mergeau mai departe.

Aceste căi erau foarte dezvoltate. Noi nu ne închipuim prea bine cum erau oamenii pe timpurile acelea. Nouă ni se pare că dacă nu erau avioane, atunci oamenii nici nu comunicau. În realitate, ei străbăteau distanțe enorme și știau exact pentru ce fac acest lucru. Pentru că aducea profit. Dacă era vorba despre comerț, atunci se vindea totul, inclusiv monede.

De exemplu, a fost un caz, în prima jumătate a secolului XV, cînd, brusc, din Cetatea Albă în Constantinopol sînt scoase monede moldovenești. În condițiile de criză, monedele s-au depreciat într-atît, că metalul din care erau turnate a devenit mai scump decît puterea lor de cumpărare. Acești bani au fost scoși imediat și vînduți în Constantinopol.

- Pentru topire?

- Nu contează, monedele înseamnă metal care poate fi utilizat. Apropo, eu vă pot reaminti o situație, cînd la sfîrșitul perioadei sovietice, din circulație au dispărut brusc monedele. Mi s-a părut straniu acest lucru, unde puteau fi utilizate, or ele nici nu erau măcar din argint. Am găsit – din monede erau făcute flecurile pentru tocurile la pantofii de damă, erau făcute găuri, și gata. Flecurile erau mai scumpe decît monedele.

Cît privește căile de răspîndire a monedelor medievale moldovenești, atunci să ne aducem aminte despre cîteva evenimente istorice. Pe timpul lui Alexandru cel Bun, dacă nu mă înșală memoria, în 1424, împăratul Bizanțului a făcut o croazieră prin Europa de Vest. Pentru ce? Pe atunci turcii deja înaintau spre Bizanț, mai rămîneau 30 de ani pînă la căderea Constantinopolului și împăratul Bizanțului încerca să cedeze în fața Papei de la Roma, să recunoască domnia acestuia, cu condiția că acela va organiza o cruciadă și va salva Bizanțul.

Se știe că el și-a început croaziera în Italia, a mers în Germania și și-a încheiat călătoria în Moldova. Adică a coborît pe Dunăre, a vizitat Chilia și Cetatea Albă. Desigur, el a fost întîmpinat cu fast. Desigur, el era însoțit de o suită. Negustorii, misiunile diplomatice duceau întotdeauna mărfuri, pe care, după caz, le schimbau, le dăruiau, le vindeau. Unele monede ar putut fi scoase de această misiune.

Mai departe, noi știm, de exemplu, că în principatul Theodoro avea loc o luptă internă, acolo s-au creat grupări, iar uneori cei care sufereau înfrîngere fugeau în Moldova. Să zicem, în anii 40 ai secolului XV a trăit Alexei, principele de Mangup din Principatul Theodoro. S-au păstrat și cîteva documente foarte curioase.

În corespondența sa cu el, Ambasadorul Veneției la Constantinopol scrie: „Am auzit că te-ai îmbolnăvit, aerul umed influențează asupra sănătății, de aceea, te rog, nu mînca și nu bea mult. Pentru că atunci cînt oamenii mănîncă și beau mult, ei și dorm mult, iar fără mișcare, ei inspiră aerul umed. Mișcă-te mai mult și te vei însănătoși foarte repede”.

Apoi mai scrie: „Mulțumesc pentru pieile animalelor. Am auzit că la voi în Crimeea pier vitele. Trimite-mi pieile, ei le voi vinde aici”. Și menționează prețul, la care ar putea fi comercializate pieile.

Și în final: „Mă rogi să-ți trimit bomboane otrăvite. Înțeleg că le vei folosi împotriva necredincioșilor. Dar trebuie să înțelegi că aceste bomboane se află sub controlul autorităților și ele nu prea vor să le dea. Însă eu voi încerca să obțin ceva, deși nu bomboane, dar nuci zaharisite. E o metodă verificată și totul va trece”.

Eu nu aș fi povestit atîta despre acest Alexei, dacă el nu ar fi fost rudă apropiată cu Ștefan cel Mare. În 1471-72, toamna, Ștefan se căsătorește cu principesa de Mangup din Crimeea, cercheza Maria. S-a păstrat chipul ei, brodat pe giulgiu, ea apare acolo avînd trăsături asiatice.

Este interesant alt lucru – de ce Ștefan se căsătorește cu ea. Este vorba că ea era moștenitoarea directă a împăratului bizantin. Iar în timpul acela Bizanțul a căzut și căsătoria cu ea însemna obținerea anumitor drepturi nominale de a prelua puterea în Bizanț și de a conduce întreaga lume ortodoxă.

Totodată, cum am fi spus în prezent, se pregătea un alt „proiect”, promovat de Papa de la Roma. Se dorea căsătoria dintre nepoata ultimului împărat bizantin Sofia Paleologu și țarul rus Ivan al III-lea. Apropo, fiica lui Ștefan, Elena era căsătorită cu fiul lui Ivan al III-lea. Însă aceasta se va întîmpla mai tîrziu.

Deci, doi domnitori, ambii ortodocși, caută posibilitatea să devină pretendenți reali la tronul Bizanțului. Mai mult, Papa îi scrie direct lui Ivan al III-lea că „imediat ce te căsătorești cu Sofia Paleologu, vei obține dreptul asupra Bizanțului și Constantinopolului. Însă tu trebuie s-o cucerești”. Adică să o ia de la turci. Și Ivan al III-lea se însoară cu ea.

Însă Ștefan se căsătorește cu două luni mai devreme. Și o grămadă de oameni se mișcă ba într-o parte, ba în alta. Caravana mireselor înseamnă sute de oameni. Și acești oameni duc cu ei și bani, și mărfuri. Evident, banii trebuie ascunși undeva. Să zicem că cineva a pus aceste 15 monede undeva sub o piatră, iar apoi a murit. Iar peste sute de ani aceste monede au fost găsite.

Crimeea, ca entitate separată a existat pînă în 1475, cînd a fost cucerită de turci. Sensul este că Moldova a fost legată de Crimeea de la sfîrșitul secolului XIV – începutul secolului XV și, cel puțin, pînă la moartea lui Ștefan. Acesta era cel mai apropiat vecin al Țării Moldovei. Mai mult, cînd acolo a apărut Hanatul Crimeii – trebuia să contacteze cu vecinii – și așa au apărut și relații cu acesta.

Trebuie să menționăm că monedele aveau nu doar o funcție economică, dar și una politică, adică proclamativă. Sarcina lor era să anunțe venirea la putere a unui nou domnitor. Venind la putere, el începea să bată monede cu numele său, iar în unele părți ale Moldovei – cu portretul său. De exemplu, în anul 1573, peste 50 de ani după ce Moldova a sistat emiterea propriilor monede, la putere a venit, cu ajutorul mitei, un om bogat, vestitul Ioan Vodă cel Cumplit, care ulterior a mers împotriva turcilor. Printre primele lui acțiuni a fost baterea propriei monede, pe care era înfățișat chipul lui în profil și inscripția: „Părinte al Moldovei”. Aceste monede nu aveau atît o valoare de bani, cît aveau o valoare simbolică – iată cine se află la putere acum.

Istoria statului este și istoria banilor. Banii călătoresc împreună cu oamenii, dar ei nu pot urmări calea banilor. Peste veacuri, găsind monede străvechi, noi aflăm mai multe despre istoria oamenilor și statelor în care au trăit.