Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3996

Sindicatele au înaintat propuneri pentru Programul de activitate al viitorului Guvern

31 ian. 2015,, 17:45   Societate
4672 1
Foto: newsmoldova.md
Conducerea Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM) s-a întâlnit sâmbătă, 31 ianuarie, cu prim-ministrul în exercițiu, Iurie Leancă, pentru a expune propunerile sindicatelor pentru noul Program de activitate al viitorului Guvern, relatează NOI.md.

Astfel, în domeniul parteneriatului social CNSM propune de a perfecţiona cadrul legal în domeniul parteneriatului social, în principal ce vizează sporirea eficienţei activităţii Comisiei naţionale pentru consultări şi negocieri colective şi a practicii judiciare în domeniul relaţiilor de muncă.

În domeniul retribuirii muncii, sindicatele propun de a promova proiecte de documente ce ar viza îmbunătăţirea şi perfecţionarea cadrului legal din domeniul salarizării, şi anume, ce ține de stabilirea unui singur salariu minim pe economie, excluderea prevederilor legale ce favorizează achitarea salariului în plic, etc.

În cadrul întâlnirii, sindicaliștii au mai propus instituirea Tribunalului muncii sau arbitrajului muncii, specializat în soluționarea conflictelor colective și litigiilor individuale; neadmiterea majorării vârstei de pensionare pentru ambele sexe, dar și neadmiterea modificărilor la Codul Muncii în detrimentul salariaților.

La rândul său, Iurie Leancă, primi-ministrul în exercițiu, a menționat că este de acord cu 90% din propunerile înaintate de conducerea CNSM și își propune ca, o dată în trimestru, să aibă ședințe de lucru cu reprezentanții sindicatelor pentru a evalua realizările propunerilor care vor fi incluse în Programul de activitate al viitorului Guvern.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?