X 
Transnistria stiri: 1379
Eurovision stiri: 499
Preşedintele stiri: 3987

Recomandările Promo-LEX pentru îmbunătățirea procesului electoral în Moldova

29 ian. 2015,, 17:15   Politică
4865 4

Foto: promolex.md

Una dintre cele mai stringente probleme atestate în timpul campaniei electorale pentru alegerile din noiembrie 2014 se referă la lacunele din legislația electorală. La această concluzie au ajuns observatorii Promo-LEX, care au lansat astăzi Raportul final de monitorizare a alegerilor parlamentare din 30 noiembrie, informează NOI.md.

Experții Asociației au formulat 42 de recomandări adresate autorităților publice, care se referă inclusiv la eficientizarea mecanismului de control al finanțării campaniei electorale. În acest sens, observatorii recomandă instituirea unei metode unice de verificare a cheltuielilor nedeclarate. Totodată, aceștia propun revizuirea mecanismului de stabilire a plafonului mijloacelor financiare pentru finanțarea campaniei.

O altă recomandare se referă la perfecționarea Registrului de stat al alegătorilor, pentru evitarea unor situații de blocaj, similare celor produse pe 30 noiembrie 2014. Experții mai susțin că pentru excluderea situațiilor confuze privind startul campaniei electorale este nevoie de o interpretare legală a termenilor din Codul electoral care se referă la data alegerilor și la agitația electorală.

Asociația Promo-LEX propune și stabilirea unor sancţiuni graduale pentru abaterile de la legislația electorală. Potrivit observatorilor, e necesară descrierea cu precizie a cazurilor în care poate fi refuzată înregistrarea unui concurent electoral sau a celor în care o formațiunea poate fi exclusă din cursă.

Experții mai recomandă adoptarea în lectură finală a proiectului de lege privind finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?