Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Omenirea foarte aproape de sfârşitul lumii

25 ian. 2015,, 03:00   Externe
10574 7

Foto: lenta.ru

Omenirea este mai aproape ca oricând de sfârşitul lumii. La această concluzie au ajuns oamenii de ştiinţă care gestionează Ceasul Apocalipsei, un barometru simbolic, care arată cât de ameninţat este omul, în contextul schimbărilor climatice şi al temerilor legate de armele nucleare. Anul acesta, Ceasul Apocalipsei a fost mutat la ora 12 fără trei minute.Ceasul Apocalipsei poate părea un demers exagerat, dar el este gestionat de o echipă care include 17 câştigători ai Premiului Nobel.

Braţul care indică minutele ceasului simbolic şi care are cinci gradaţii înaintea orei 12, a fost mutat cu două poziţii mai sus, indicând acum trei minute rămase până la fix. Asta înseamnă că "probabilitatea unei catastrofe globale este foarte mare". Schimbarea acului de ceas reprezintă un gest de condamnare a liderilor lumii şi a perspectivelor pe care le au cetăţenii lor, după cum explică Kennette Benedict, director executiv al Buletinului Oamenilor de Ştiinţă din Domeniul Atomic, din Chicago, grupul care se ocupă de Ceasul Apocalipsei.

"Schimbarea de neoprit a climei şi cursa înarmării nucleare, în condiţiile modernizării uriaşelor arsenale, reprezintă ameninţări indiscutabile la adresa existenţei umanităţii. Liderii lumii nu au reuşit să acţioneze cu viteza şi amploarea necesare pentru a-şi proteja cetăţenii de o posibilă catastrofă", spune Kennette Benedict.Comitetul care gestionează Ceasul Apocalipsei subliniază că emisiile de gaze cu efect de seră au crescut cu până la 50% din anul 1990 până acum. "Schimbările climatice vor afecta milioane de oameni şi vor pune în pericol existenţa multor sisteme ecologice care se află la baza civilizaţiei. Ameninţarea planează asupra întregii omeniri", susţine la rândul său Richard Somerville, membru al comitetului.

Preocupări serioase apar şi în privinţa armelor nucleare, în contextul în care tendinţa actuală este de a extinde programele de modernizare a armelor nucleare şi de oprire a sistemului de dezarmare, spun cercetătorii. Ceasul Apocalipsei a apărut în 1947 şi indica atunci şapte minute până la ora 12, după ce bombele atomice au lovit Hiroshima şi Nagasaki. Acele ceasului sunt mutate înainte sau înapoi, până în prezent fiind făcute 19 mutări. Ultima mutare a avut loc în 2012 şi a avut la bază tot temeri legate de schimbările climatice şi armele nucleare.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?