Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

Polonia nu se grăbește să aloce creditul de 100 de milioane de euro

16 ian. 2015,, 11:00   Economie
6300 1
Foto: news.rambler.ru
Polonia deocamdată nu va aloca Moldovei creditul preferențial în valoare de 100 de milioane de euro, destinat modernizării complexului agroalimentar, dezvoltării zootehniei și industriei de prelucrare a legumelor și fructelor, relatează NOI.md.

Potrivit informațiilor difuzate în presa polonă, anunțul a fost făcut de reprezentanții guvernului polonez, care au menționat că amînarea alocării mijloacelor este condiționată de faptul că partea moldovenească pînă acum nu a ales nicio persoană care să conducă comisia pentru repartizarea creditului. Însă, după cum s-a menționat, amînarea nu înseamnă anularea creditului. Programul de creditare ar putea fi lansat în orice moment, imediat după aprobarea candidaturii responsabile de utilizarea mijloacelor financiare.

Acordul privind alocarea Moldovei a creditului polonez în valoare de 100 de milioane de euro a fost semnat la 14 mai 2014, în cadrul vizitei delegației Guvernului Republicii Moldova la Varșovia, în frunte cu prim-ministrul Iurie Leancă.

Creditul polonez va fi acordat Moldovei pe un termen de 25 ani, cu o dobîndă de 0,15 la sută anual și o perioadă de grație de cinci ani. Mijloacele financiare vor fi utilizate pentru finanțarea proiectelor de modernizare a sectorului agroalimentar al Moldovei, restructurarea agriculturii, dezvoltarea infrastructurii ei, în particular a fermelor specializate în producerea produselor agricole tradiționale – a laptelui și cărnii, precum și a altor produse agricole competitive. Totodată, creditul polonez va permite Moldovei să efectueze investiții în tehnologii performante pentru prelucrarea produselor agroalimentare.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?