Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

Experți: Testarea integrității profesionale a judecătorilor ar putea fi declarată neconstituțională

22 dec. 2014,, 11:20   Societate
3020 0

Foto: karadenispres.md

Soarta proiectului de lege privind testarea integrității profesionale a funcționarilor publici și judecătorilor este deocamdată incertă, în condițiile în care recent, Comisia de la Veneția a avizat negativ proiectul. Potrivit experților, decizia Comisiei ar putea servi ca temei pentru declararea drept neconstituțională a legii sau dimpotrivă, ar putea fi ignorată de Curtea Constituțională, se arată într-un articol analitic publicat de NOI.md.

În analiza sa, Comisia de la Veneția a menționat că folosirea agenților sub acoperire și participarea lor în calitate de provocatori este privită de către Curtea Europeană pentru Drepturile Omului drept o posibilă încălcare a principiului unui proces echitabil și o ingerință în viața privată a magistraților. Totodată, Comisia notează că legea privind testarea integrității profesionale admite ingerința în independența puterii judecătorești.

Experții sînt de părere că prin această decizie, Comisia de la Veneția i-a oferit Curții Constituționale pîrghii suplimentare pentru a aviza negativ proiectul. În altă ordine de idei, Înalta Curte ar putea propune Parlamentului să formuleze mai clar prevederile legii și să creeze condiții pentru respectarea principiului independenței puterii judecătorești. De facto, aceasta înseamnă că legea nu poate fi aplicată față de judecători, se mai arată în articol.

„În realitate, decizia Comisiei de la Veneția nu este obligatorie pentru Curtea Constituțională, chiar dacă ea însăși a cerut elaborarea recomandărilor. CC ar putea lua în considerație poziția comisiei în totalitate sau doar o parte a ei, sau chiar ar putea să o respingă. În practica acestei instituții deja au fost asemenea cazuri”, mai spun experții.

În concluzie, spune autorul materialului, recunoașterea noilor reguli anticorupție drept anticonstituționale va genera, cu siguranță, critici dure din partea sectorului neguvernamental, a populației, precum și a comunității de afaceri.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?