Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Standard&Poor's REDUCE ratingul Ucrainei, cu perspectivă negativă

22 dec. 2014,, 03:00   Externe
3355 0

Foto: radiochisinau.md

Standard&Poor's a redus ratingul Ucrainei cu o treaptă, la nivelul CCC-, cu perspectivă negativă, din cauza îngrijorării provocate de amânarea de către FMI a deblocării unei noi tranşe de ajutor din programul de susţinere de 17 miliarde dolari şi de scăderea rezervelor valutare ale ţării.

FMI a anunţat că au avut loc discuţii productive cu Ucraina, în această săptămână, dar cele două părţi nu au reuşit să ajungă la un acord pentru furnizarea următoarei tranşe de sprijin, luna viitoare, relatează Reuters, conform Mediafax.

S&P a avertizat vineri că Ucraina ar putea să nu mai reuşească să îşi plătească datoriile dacă situaţia nu se va modifica în următoarele câteva luni. Ucraina a încheiat în luna aprilie un acord cu FMI pentru un program de susţinere în valoare de 16 miliarde de dolari, din care a primit două tranşe, în sumă de 4,6 miliarde de dolari.

FMI a estimat că Ucraina are nevoie de finanţare suplimentară de 15 miliarde de dolari pentru a rezista crizei economice, iar Uniunea Europeană are o capacitate limitată de ajutor, fiind necesar să contribuie şi statele membre, a declarat miercuri preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

"Ucraina va avea nevoie de mai mult ajutor. Evaluarea deficitului financiar al Ucrainei a fost finalizată de FMI. Ucraina va avea nevoie de 15 miliarde de dolari pe lângă ce a fost planificat deja", a afirmat Juncker miercuri, în Parlamentul de la Strasbourg.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?