Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3999

Ostalep: Ascultînd unele declarații ale conducerii MAEIE, îți este rușine să spui că ești diplomat

21 noi. 2014,, 16:00   Societate
5965 8
Foto: noi.md
„Declarația viceministrului Afacerilor Externe și Integrării Europene Valeriu Chiveri nu doar că m-a șocat, dar m-a făcut să roșesc pentru întreaga gardă diplomatică actuală a Moldovei”, a declarat pentru NOI.md directorul Institutului de Studii Diplomatice, Politice și Securitate, fostul viceministru de externe Valeriu Ostalep.

Valeriu Chiveri a declarat la un post de televiziune privat că „MAEIE consideră că atunci cînd a luat decizia în favoarea migranților moldoveni, Serviciul Federal de Migrație al Rusiei a încălcat legislația Rusiei”.

Este vorba despre promisiunea şefului Serviciului Federal de Migraţie al Rusiei, Konstantin Romodanovski, care a declarat că migranţii moldoveni ilegali care vor pleca din Federaţia Rusă pînă la 30 noiembrie vor putea ulterior să revină în Rusia, intrarea în ţară va fi liberă pentru ei .

„Este o implicare a unui funcționar rus de rang înalt în procesul electoral din Moldova”, a subliniat Chiveri.

„Înțeleg că acest domn nu are studii diplomatice, dar trebuia să însușească cel puțin regulile elementare ale etichetei. Este inadmisibil de apreciat dacă în cazul respectiv funcționarul rus de rang înalt încalcă legile propriei țări”, s-a indignat interlocutorul.

„Însă cel mai mult m-a indignat faptul că decizia conducerii Rusiei de a ușura soarta concetățenilor noștri nevoiți, inclusiv din vina actualilor guvernanți, să plece în străinătate, chinuindu-se acolo privați de drepturi, nu i-a bucurat pe funcționarii diplomați, ci invers, i-a înfuriat. De ce politicienii roagă Rusia să le ușureze soarta conaționalilor noștri și nu o faceți voi, domnilor diplomați? Nu faceți țara de rușine, nu-i ofensați pe conducătorii altor state, or, Moldova mai are încă de trăit și muncit cu ei. Nu-i înjosiți pe cetățenii noștri”, a conchis Ostalep.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?