X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

Bruxelles-ul nu exclude posibilitatea creării în Moldova a unei coaliţii cu participarea comuniştilor

21 noi. 2014,, 13:45   Politică
5505 6
Foto: delfi.lt
Bruxelles-ul nu exclude posibilitatea creării, după alegerile parlamentare din Republica Moldova, a unei coaliţii cu participarea Partidului Comuniştilor. Afirmația a fost făcută de observatorul internaţional, senior fellow la Fundaţia Jamestown, Vladimir Socor.

Potrivit agenţiei "Infotag", joi seara el a declarat la postul de televiziune JurnalTV, că "probabilitatea acestei coaliţii va creşte, dacă se va menţine trendul de reducere a influenţei PCRM în societate".

"Dacă Partidul Comuniştilor va încheia campania electorală epuizat şi slăbit, va continua căderea PCRM, o astfel de coaliţie este pe cât se poate de posibilă. UE deja are experienţă de cooperare cu PCRM în anii 2003-2004, cînd au iniţiat procesul de integrare europeană. Atunci comuniştii au decis să facă acest pas, deoarece li se părea că UE este în ascendenţă, iar în Rusia situaţia se înrăutăţeşte. Acum ei cred invers. Totuşi, o coaliţie cu ei este posibilă, dacă forţelor proeuropene nu le vor ajunge voturi pentru a forma majoritatea parlamentară", a spus Socor.

În opinia sa, PCRM nu este un partid antieuropean, şi nici pe departe prorus.

"PCRM nu înţelege politica europeană, nu este antieuropean, pur şi simplu – nu european. El îşi trage rădăcinile din epoca sovietică, este un partid arhaic. În acelaşi timp, PCRM nu este nici un partid prorus. Moscova şi comuniştii moldoveni nu au încredere unul în celălalt, deoarece pînă acum s-au comportat ca gangsterii, ca hoţii ruşi, care se trădează unul pe altul", consideră expertul.

Potrivit lui Socor, Rusia doreşte ca Partidul Comuniştilor să fie slab şi uşor de manevrat, de aceea "Moscova îl susţine pe Dodon (liderul socialiştilor - "I") şi în nici un mod nu-l susţine pe Voronin".

"În această situaţie Voronin este nevoit să manevreze. El nu poate crea o coaliţie cu socialiştii şi Renato Usatîi, deoarece în acest caz partidul se va dizolva în coaliţie, va înceta a mai exista. Comuniştii nu pot rămîne nici în opoziţie, deoarece în acest caz, pentru PCRM va continua decăderea. Şi chiar coaliţia cu Partidul Democrat şi cu Partidul Liberal Democrat nu-i va salva. Posibil, aceasta va contribui la menţinerea cursului proeuropean al ţării, dar pe perspectivă de termen lung toate cele trei partide riscă, deoarece electoratul lor va fi dezamăgit", a adăugat Socor.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?