Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Fermier: Poate dispunem de mai puţin utilaj şi tehnologii moderne, dar fabricăm vinuri nu mai rele, decît cele franceze”

25 oct. 2014,, 15:30   Business
4412 1
Foto: qmagazine.ro
„Tot ce facem noi cu familia astăzi şi ce am obţinut în ultimii opt ani îi datorăm deplasării mele cu un grup de ţărani în Anjou, una din provinciile vinicole din Franţa. Atunci n-am fost frapat, mai curînd am fost plăcut surprins de faptul că vinul nostru nu este mai rău, decît cel al fermierilor francezi”, a mărturisit pentru NOI.md Mihail Sava, şef al unei gospodării ţărăneşti din satul Costeşti, raionul Ialoveni, care a participat la Expoziţia Internaţională Specializată „Farmer”, desfăşurată la CIE „Moldexpo”.

Interlocutorul a explicat că familia lui deţine 3,5 hectare de pămînt, din care două sînt rezervate în exclusivitate viilor de soiuri Merlo şi Cabernet, un hectar îl ocupă livezile, iar restul terenului le revine legumelor. În cadrul gospodăriei activează doar patru persoane – el, soţia lui Valentina şi două fiice ale lor.

„După ce am fost în Franţa, am plecat cu aceeaşi misiune în Italia, de unde am adus, printre altele, nişte vase superbe de inox. Totodată, noi nici într-un caz nu renunţăm la tradiţionalele butoaie de stejar. În afară de aceasta, eu am procurat un zdrobitor desciorchinator de struguri, care separă boabele de ciorchine; credeţi-mă – vinul capătă cu totul alt gust. Drept urmare familia noastră produce vin sec şi de desert”, a continuat vinificatorul.

Calitatea vinurilor produse de familia Sava a fost apreciată în anul 2012, cînd ea obţinut Cupa Dionis-2012 pentru cel mai bun vin de desert, precum şi în 2014, cînd s-a situat pe locul II în două nominalizări – vin de desert şi vin roşu sec. În afară de aceasta, în anii 2012 şi 2013 ea a fost nominalizată cu premiul “Butoiul de Aur”.

În prezent în cadrul gospodăriei ţărăneşti sînt produse cel mult 6 tone de vin pe an, strugurii rămaşi sînt comercializaţi. Vinul este îmbuteliat în sticle de plastic, pe care se aplică propria etichetă, după care este vîndut. În afară de aceasta, la comandă gospodăria ar putea îmbutelia vinul în ambalaj elegant de sticlă. Mihai a mai relatat că a depus spre înregistrare la Agenţia de Stat pentru Proprietate Intelectuală propria marcă comercială.

“Trebuie să primim certificatul în cel mai apropiat timp. Atunci vor purcede la prelucrarea întregului volum al recoltei, vom îmbutelia vinul şi-l vom comercializa… în străinătate. Nu voi dezvălui taina, ca să nu o deochi, dar deja dispunem de cîteva adrese. Cu ce sîntem noi mai prejos decît francezii, spaniolii şi italienii?! Vor cunoaşte şi ei numele Sava”, a conchis Mihail .
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?