X 
Transnistria stiri: 1379
Eurovision stiri: 499
Preşedintele stiri: 3986

Curtea Constituţională a făcut public ultimul post vacant

25 oct. 2014,, 13:15   Societate
8011 5
Foto: noi.md
Victor Surugiu

Luna aceasta Curtea Constituţională a Moldovei (CC) a anunţat o nouă funcţie vacantă: mandatul lui Pentru Railean a expirat. Dacă nimeni dintre judecători nu va fi demis, atunci acesta va fi ultimul loc vacant în CC pentru următorii ani. În timpul apropiat, guvernul va trebui să desemneze un nou judecător al Curţii Constituţionale. Zilele acestea, în cercurile politice se poartă consultări oficiale, dar şi mai puţin oficiale, privind candidatura demnă de a îmbrăca mantia bordo.


Completul Curţii Constituţionale este din şase judecători, numiţi pe un termen de 6 ani. Componenţa CC este formată de Parlament, Guvern şi Consiliul Superior al Magistraturii. Fiecare din aceste organizaţii desemnează cîte doi judecători. Membrii CC pot deţine cel mult două mandate.

Practice, întreaga componență a singurului organ al jurisdicției constituționale din Moldova a fost formată pe parcursul ultimilor ani. Din partea Guvernului în CC a fost numit Alexandru Tănase (aprilie 2011) și Petru Railean (octombrie 2008). Deputații au susținut candidaturile lui Victor Popa (martie 2013) și Aurel Băieșu (aprilie 2013). Alți doi judecători – Tudor Panțîru și Igor Dolea – au fost numit în februarie 2013 de către Consiliul Superior al Magistraturii.

Astfel, pe parcursul unui an și jumătate, Petru Railean rămînea singurul judecător delegat la Curtea Constituțională pe timpul guvernării comuniste. Pînă la activitatea sa la Curtea Constituțională, timp de 30 de ani el a activat în calitate de judecător de jurisdicție comună. Potrivit datelor noastre, Petru Railean nu intenționează să pretindă la al doilea mandat. Cel mai probabil, judecătorul de 66 ani va acorda în continuare mai mult timp activității științifice și pedagogice.

Inițiativa privind desemnarea noului judecător, formal, trebuie să vină din partea președintelui Curții Constituționale. În cazul expirării mandatului membrului CC, timp de 3 zile din momentul anunțării postului vacant, el se adresează organului competent cu solicitarea de a numi un nou judecător. Președintele CC, Alexandru Tănase deja a expediat în adresa Guvernului o scrisoare cu rugămintea insistentă de a dilua actuala componență masculină a cu o reprezentantă a sexului feminin.

Recomandările privind respectarea normelor de gender și participarea mai activă a femeilor în procesul decizional au fost lansate în repetate rînduri de către instituțiile europene și organizațiile nonguvernamentale. Anume la opinia acestora face trimitere în scrisoarea sa președintele Curții Constituționale. Totodată, el invocă Acordul de Asociere cu UE, în care se vorbește despre asigurarea egalității gender, precum și la alte acte internaționale.

După adresarea președintelui CC, Cabinetul de miniștri are 15 zile pentru a desemna un nou judecător. Cerințele formale față de candidat sunt următoarele: deținerea cetățeniei RM și a locului de trai în țară, studii superioare, un nivel profesional înalt și un stagiu de cel puțin 15 ani în jurisprudență. Vîrsta limită a candidatului – 70 de ani.

Noul judecător va primi imediat un statut special, garanții sociale sporite și un salariu maxim în sistemul judiciar. Membrii CC nu pot fi reținuți, arestați sau percheziționați, cu excepția cazurilor cînd sunt prinși în flagrant delict. Ei nu pot fi trași la răspundere administrativă sau penală fără acordul prealabil al Curții Constituționale.

În pofida statutului înalt și a competențelor largi ale membrului CC, legislația în vigoare cere organizarea unui concurs deschis pentru selectarea și numirea judecătorilor. Pe parcursul ultimilor ani, experții europeni și organizațiile obștești au propus diverse variante de sporire a transparenței acestei proceduri, însă toate au fost ignorate de către Guvern.

„Anunțînd postul vacant al judecătorului, președintele CC doar în treacăt menționează necesitatea unei proceduri echitabile și transparente de desemnare în funcție, punînd accentul pe respectarea egalității de genuri, - menționează unul dintre experții noștri. – În realitate, recomandările în acest sens o perioadă îndelungată pur și simplu nu sunt luate în considerare.

În ultimii ani, un șir de organizații au solicitat de mai multe ori autorităților să modifice procedura de selectare și numire a judecătorilor CC, menționînd lipsa de transparență, abordarea nedemocratică și necorespunderea cu practica europeană. În actualele condiții nu este real să fie obținut un nivel mai înalt al încrederii cetățenilor față de justiția constituțională din Moldova.

Lipsa unei reacții la aceste propuneri este explicabilă. Doar nu poate guvernul să anunțe deschis nedorința de a respecta experiența europeană și de a îmbunătăți situația. Modificările, cel mai probabil, vor fi adoptate, dar mai tîrziu. Actualul loc vacant a fost oferit demult și necondiționat unei formațiuni politice, aflate la guvernare, care desemnează candidatura la nivel intern”.

Cît privește unele figuri concrete, examinate de către autorități, zvonurile sunt diferite. Potrivit surselor noastre, o decizie finală va fi adoptată săptămîna viitoare:

„Există o mare probabilitate că candidatura selectată va fi una destul de neașteptată și candidatul nu avea nicio legătură cu justiția constituțională, inclusiv și după criteriile profesionale. Din păcate, la distribuirea locurilor vacante la noi nu întotdeauna primează profesionalismul. Printre principalele criterii sunt: loialitatea și capacitatea de a apăra o anumită poziție la soluționarea unei sau altei probleme importante pentru un anumit actor politic”.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?