Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

SUA şi UE ameninţă din nou Libia

21 oct. 2014,, 02:00   Externe
3865 0
Foto: navoine.info
Statele Unite şi ţările UE i-au ameninţat cu sancţiuni pe cei care „ameninţă pacea, stabilitatea şi securitatea Libiei”. Franţa, Italia, Germania, Marea Britanie şi Statele Unite au adoptat o declaraţie comună în această privinţă. Ameninţarea cu sancţiuni a fost aprobată în ajunul împlinirii a 3 ani de la încheierea „amestecului umanitar” al SUA şi NATO.

Parisul, Londra şi Washingtonul au început în martie 2011 să bombardeze trupele guvernamentale şi să sprijine opoziţia islamistă radicală în războiul civil împotriva Tripoli sub pretextul „salvării populaţiei”. În prezent, Libia ca stat, practic, nu mai există.

În Libia a fost pus în mişcare mecanismul de interdicţii şi restricţii, nu se ştie împotriva cui. Parlamentul şi Guvernul Libiei au fost expulzate din Tripoli de către grupările islamiste. Nici un fel de sancţiuni nu vor afecta opoziţia radicală. Mulţi dintre cei care fac parte din opoziţie au legături strânse cu Statul Islamic, care a ocupat deja o jumătate din Irak şi o parte din Siria, şi nu se tem de nici un fel de sancţiuni.

Statele Unite şi UE au promis Libiei ajutor, bani, sprijin la „construirea instituţiilor democratice”. Nu s-a întâmplat nimic din toate acestea şi, în prezent, Libia este o copie identică a Somaliei fragmentate numai că pe ţărmul unei alte mări, afirmă analistul rus Aleksandr Kuzneţov. „În ultimii trei ani, în Libia s-a schimbat un singur lucru: Libia nu mai există. După trei de la moartea lui Gaddafi, statalitatea a fost distrusă complet în Libia. Noi putem observa că în ţară continuă războiul civil. Nici un fel de plan real pentru normalizarea situaţiei nu există. Şi, ceea ce este mai important, nu au fost elaborate instrumente speciale pentru acest lucru”.

În jurul lui Muammar Gaddafi au fost inventate atât de multe legende şi minciuni, încât mulţi oameni nu mai ţin minte ce anume a făcut Gaddafi cu Libia şi pentru Libia, afirmă expertul Daria Mitina. „El a fost un om care în mod real a transformat Libia într-o ţară prosperă. El a învins într-o revoluţie fără vărsare de sânge în urmă cu 40 de ani, a putut nu numai să se menţină la putere, ci şi să facă în aşa fel, încât libienii să ducă o viaţă decentă într-o ţară care până la venirea lui la putere a fost o bucată de deşert cu trei oraşe pe malul mării”.

În prezent, neavând încredere în ajutorul Vestului, Guvernul Libiei caută sprijin la vechii parteneri economici ai ţării. Prim-ministrul Libiei, Abdullah al-Thani, a declarat pe 20 octombrie că el şi unii membrii ai Guvernului intenţionează să viziteze Rusia la sfârşitul lui octombrie sau la sfârşitul lui noiembrie. Deocamdată, Libia nu a cerut un ajutor Rusiei. Premierul libian consideră că Rusia poate ajuta, în primul rând, la refacerea infrastructurii ţării şi la înarmarea armatei. Libia şi Rusia au proiecte comune în domeniile feroviar, al petrolului şi gazului. Abdullah al-Thani a declarat că aceste sfere sunt deschise pentru companiile ruse.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?