Mâncarea viitorului se poate produce acum

Foto : all.biz

Provocarea de a asigura hrană adecvată, bogată în nutrienți, pentru o populaţie a lumii în continuă expansiune este una descurajatoare, în special din cauza limitării unor resurse-cheie precum apa şi terenul agricol. După cum stau lucrurile, cele două abordări principale pentru îmbogăţirea şi lărgirea livrărilor mondiale de hrană sunt ingineria genetică şi procesarea industrială cu aditivi şi chimicale. Acum, însă, a apărut o a treia soluţie: agricultura pe verticală.

Provocarea de a asigura hrană adecvată, bogată în nutrienți, pentru o populaţie a lumii în continuă expansiune este una descurajatoare, în special din cauza limitării unor resurse-cheie precum apa şi terenul agricol. După cum stau lucrurile, cele două abordări principale pentru îmbogăţirea şi lărgirea livrărilor mondiale de hrană sunt ingineria genetică şi procesarea industrială cu aditivi şi chimicale. Acum, însă, a apărut o a treia soluţie: agricultura pe verticală.

Studii academice au demonstrat că fermele locale unde se cultivă pe verticală – sere puse una peste alta, care folosesc lumina artificială pentru a obţine recolte – pot determina economii considerabile, care pot fi transferate apoi către consumator. Totuși, îndoieli cu privire la fundamentele economice ale unor astfel de ferme, mai ales pentru recoltele de uz curent, încă persistă.

Dar acest lucru s-ar putea schimba. În urmă cu un deceniu, patru ingineri danezi – dintre care trei erau şi experţi în horticultură – au iniţiat proiectul „Planta paradisului”, pentru a cerceta în ce condiții cresc mai bine ierburi valoroase, legume şi fructe de pădure (nu cereale sau pomi fructiferi). Ei au studiat de câtă lumină are nevoie fasolea verde pentru a creşte viguros; ce lungimi de undă produc cele mai delicioase roşii; ce temperaturi determină busuiocul să înflorească şi ce combinaţie de nutrienţi creează cea mai sănătoasă conopidă. Prin experimente continue, au început să dezvolte reţete pentru fiecare soi de plantă, împreună cu schiţe pentru „unităţi de producţie a plantelor” (UPP), care pot oferi aceste condiţii ideale de cultivare oriunde sunt instalate.

Potenţialul de afacere al proiectului a fost ispititor, așa încât cei patru cercetători au fondat PlantLab în 2010. Patru ani mai târziu, compania angajează 35 de oameni, inclusiv un director pentru parteneriate care anterior se ocupase de logistica pentru lanţul de aprovizionare al Flora Holland, cea mai mare piaţă de flori la nivel mondial. Fondatorii rămân singurii acţionari ai companiei, ei vor să păstreze controlul asupra tehnologiei, dar lucrează cu parteneri şi investitori pentru a construi unităţile operaţionale.

Anul trecut, PlantLab a început construcţia unui sediu central de 18.600 metri pătraţi şi 22 milioane dolari, care include mai multe UPP-uri şi unităţi de cercetare, în carcasa unui depozit de distribuţie a alimentelor aflat la 80 de kilometri de Amsterdam. PlantLab intenţionează ca această unitate de producţie a plantelor, de dimensiunea unui bloc de locuinţe cu câteva etaje, să producă acelaşi volum de recolte de înaltă calitate ca o fermă de mari dimensiuni, consumând, în schimb, mai puţine resurse. Singura apă care părăseşte UPP o face prin fructe şi legume; nu există evaporare, nu se scurge în pământ, nu există pesticide şi buruieni. Drept rezultat, UPP consumă doar 10% din apa pe care o consumă o fermă tradiţională. Mai mult, ca şi printarea 3D, UPP permite realizarea producţiei la nivel local (astfel, se reduc costurile de transport şi pierderile), în condiţii controlabile. Cu alte cuvinte, orice fel de fructe şi legume pot fi crescute oriunde, tot timpul anului (cu un timp de livrare de câteva săptămâni). PlantLab arată cu mândrie fotografii mărite digital ale aceleiaşi unități într-un oraş, într-o tundră rece, în deşert şi – subliniind potenţialul aparent pe termen foarte lung al UPP-urilor – pe Marte.

Nu doar că UPP-urile aduc economii majore de resurse şi transport; nu sunt nici extraordinar de scump de construit. Pentru circa 100 de milioane dolari, un partener poate achiziţiona pământul necesar şi construi o astfel de unitate de 46.450 de metri pătraţi, cu zece niveluri de plantare de câte 1,5 metri fiecare. (Costurile de operare depind, desigur, de preţurile locale la apă şi electricitate.)

Ferma rezultată ar necesita angajarea a 200 de oameni pentru semănare, îngrijire şi recoltare, ambalare, vânzare, logistică, mentenanţă şi management. Şi ar deservi 50.000 de oameni cu o cantitate consistentă şi de bună calitate de zarzavaturi proaspete, legume şi fructe de pământ, precum căpşunile, pentru cel puţin zece ani – toate cultivate într-un spaţiu mai mic decât o parcare multietajată de mărime medie.

Chiar şi aşa, la prima vedere pare scump. Dar, la doar 2.000 de dolari de persoană, costul e mult mai scăzut decât media de 8.000 de dolari pe cheltuiți de un american în sistemul de sănătate. Dat fiind că o UPP e garantată pentru cel puţin un deceniu şi oferă importante beneficii de sănătate populaţiei locale, e un preţ mic care trebuie plătit. Dacă, de exemplu, aprovizionarea mondială cu legume s-ar dubla, hrana proaspătă şi sănătoasă ar deveni mai accesibilă, inclusiv financiar. Poate că cererea pentru sirop de porumb şi mâncăruri procesate ar intra în declin.

Cea mai bună comparaţie, în Statele Unite, cu această abordare este producţia de marijuana. Cu recolte de atât de mare valoare, merită să ai grijă de fiecare detaliu al cultivării pentru a asigura o bună calitate şi pentru a minimiza consumul de resurse. Iar cum resursele mondiale de apă sunt tot mai mici, tot mai multe culturi vor deveni „de mare valoare”. Nu e clar dacă PlantLab va fi lider al mişcării UPP, dar este în mod clar un jucător important. Dacă ceea ce oferă compania aduce beneficiile pe care le susţine, sper ca fondatorii să-şi licenţieze patentele în toată lumea.

Dar de ce nu sunt deja astfel de UPP peste tot? Afacerile, precum plantele, au nevoie de timp să crească. O parte din noul site al PlantLab va fi dedicat Syngenta, firma elveţiană de agrobusiness/reproducere. PlantLab caută noi parteneri şi pe alte pieţe, cum ar fi farma, cosmetice şi alimentaţie.

Obţinerea de fonduri pentru construcţie nu va fi singura provocare cu care se vor confrunta UPP-urile. Fermierii tradiţionali le vor privi, cel mai probabil, ca pe o competiţie incorectă. Acelaşi lucru s-a întâmplat cu Amazon când a ameninţat modelul tradiţional de afaceri cu librării, aşa se întâmplă acum cu Uber, care pune la încercare taxi-ul tradiţional şi serviciile de limuzine. Dar cei care obiectează sunt patronii, nu angajaţii. Se pare că cel puţin jumătate din şoferii Uber pe care i-am întâlnit conduceau anterior taxiuri. Probabil jumătate din operatorii de ferme verticale vor fi dintre foştii muncitori din fermele clasice, iar cealaltă jumătate vor fi nou-veniţi în agricultură – sau poate cultivatori de marijuana pensionaţi.