X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

Ministrul Economiei, Andrian Candu, la raport: Cred că din 2015 vom avea un boom

1 oct. 2014,, 14:30   Economie
3711 1
Foto: noi.md
Andrian Candu a prezentat un raport al activităţii sale de trei luni în calitate de ministru al Economiei. Acţiunea a avut loc în contextul în care toţi membrii Guvernului din partea Partidului Democrat îşi vor face publice realizările instituţiilor pe care le administrează.

"Am avut obiectivul să continui cele bune începute şi cred că am reuşit. Opinia finală vă aparţine. Mă bucur că sunt oameni de calitate, o echipă bună ce ştie să facă bine. Rezultatele denotă acest lucru", a subliniat Andrian Candu la începutul discursului.

Creşterea economică:

A fost o premieră în Republica Moldova când creşterea economică este de 8,9 la sută anul trecut. Germania, SUA sau Franţa se bucură să aibă 2%. Pe parcursul ultimilor patru ani am avut 24% creştere. Cum se răsfânge? Este vorba de creşterea salariului, menţinerea preţului şi a consumului, crearea locurilor de muncă.

Perspectiva Ministerului Economiei tinde spre o creştere durabilă. 50% din creştere se datorează unui an bun în agricultură, iar acum suntem vulnerabili. De aceea trebuie să ne bazăm pe investiţii directe, industrie producătoare şi companii bune, inclusiv servicii, design, transport, care le putem dezvolta.

Creearea locurilor de muncă:

În perioada iunie-iulie 2014 au fost create 48.000 de locuri de muncă. Trendul trebuie ţinut la nivel global şi mă refer la mediul de afaceri: posibilitatea de a face o afacere într-un mod simplu, profitabil.

Ministerul Economiei optează pentru simplificarea procedurilor de înregistrare a întreprinderilor. Un antreprenor de acasă trebuie să facă într-un sistem centralizat, să aibă o legislaţie bună de angajare a oamenilor, să ajungă la profitabilitate. Legislaţia este un element foarte important şi este ghidat de partenerii noştri.

Locuri de muncă înseamnă creştere economică. Dacă facem posibil deschiderea afacerilor, vom avea locuri de muncă.

Asigurarea securităţii energetice:

În actualul context regional, avem multe de făcut. S-a pus bazele pentru a avea surse alternative, pentru interconectarea cu Europa pe dimensiunea curentului electric sau a gazelor. În ultimii 10 ani nu s-a făcut nimic şi acum trebuie să accelerăm.

S-au pus bazele cu gazoductul Iaşi-Ungheni. Până la finele anului se va sfârşi proiectul de fezabilitate ca să vedem cum aducem conducta la Chişinău. Este o alternativă care ne face mai puţin dependenţi de un singur furnizor - Gazprom. Scopul este să ne conectăm la toţi furnizorii ca să fie competiţie, să fie o siguranţă că până la consumator ajunge produsul energetic.

Energia regenerabilă devine importantă. Avem un angajament faţă de UE ca până în 2020, maxim până în 2025, să avem cel puţin 25 la sută de energie pe bază de baterii solare, instalaţii eoliene, etc. Cred că din 2015 vom avea un boom, o răbufnire a energiilor alternative.

Dezvoltarea relaţiilor comerciale:

Ne confruntăm cu embargo din partea Rusiei. Este o decizie pur politică. Ni se invocă faptul că comerţul din Republica Moldova ar putea să aducă daune economiei Rusiei. Nu este posibil aşa ceva. Chiar şi printr-o magie, nu putem fi un pericol pentru economia Rusiei. Se intră într-un context geopolitic şi frustrarea se află în Acordul de Asociere cu UE.

Încă se lucrează la serviciile de creditare, condiţiile, sumele disponibile. Dacă vă referiţi la relaţii comerciale, a crescut simţitor. Sunt ţări în UE unde au crescut până la 30%. Văd numai ca o oportunite. După embargo, a crescut calitatea vinurilor: Ungaria, China câteva ţări arabe etc.

Piaţa celor 500 milioane de consumatori din UE s-a deschis. La unele produse avem cote duble. Mai rămâne procesarea pentru a putea exporta. Trebuie calibrare, sortare, logistică de tranport, dar mai avem de lucru. Prunele şi merele sunt exportate în UE.

Cu Belarus este un început pentru tractoare, troleibuze etc. Ţintim spre Ungaria, România, etc. Vorbim despre produse de export de calitate: lemn, sticlă etc.

Nu neapărat trebuie să ignorăm alte pieţe. Au fost semnate mai multe acorduri, cum ar fi cel cu Turcia. Turcia este o ţară închisă, dar negociatorii noştri au reuşit să deschidă ţara pentru produsele noastre agricole.

Mai avem înţelegeri pentru alte ţări: China, am primit răspuns că este gata să începem discuţiile după Acord. Săptămâna viitoare la Washington voi vorbi despre un posibil acord. Facem tot ca să crească producţia şi calitatea şi creăm premise ca să se poată exporta.

Semnarea Acordului de Asociere cu UE:

Este un acord necesar. S-a lucrat mult în negociere şi deja sunt unele rezultate, dar cele mai mari vor fi în perspectivă medie şi lungă. În UE sunt 500 milioane de consumatori, sunt foarte bogaţi şi-şi permit multe. Cinci la sută este populaţia Europei la nivel global, 25 la sută este bunăstarea oamenilor din UE şi 50 la sută este tot ce înseamnă asigurare în UE. Când vorbim despre 25% - bunăstare globală şi 50% de asigurare, oare nu trebuie să tindem spre asta? Ca să nu vorbim de bani mulţi investiţi în inovaţie, spre ceea ce noi tindem.

Atragerea investiţiilor străine:

Investiţiile sunt importante pentru dezvoltare durabilă. La o conferinţă de afaceri am dat cifre: Republica Moldova a ajuns să acopere 45 la sută din ceea ce a fost în 1989: nivelul de viaţă, industrie etc. Trebuie să recuperăm foarte repede. Şi chiar dacă ne lăudăm cu creşterea economică, avem nevoie de minim 10%.

Avem proiectul PARE 1+1 sau incubatoarele de afaceri, când statul acordă spaţiul, consultare, etc. Vorbim de centre de recalificare a tinerilor, când sunt susţinuţi să participe pentru a se angaja cât mai bine.

Ministerul Economiei prin rolul său pe dimensiunea economico-financiară a reuşit să-şi îndeplinească misiunea şi cred că va continua. Oamenii din echipa noastră de la Ministerul Economiei chiar merită aprecierea cetăţenilor.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?