X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3994

Afganistanul se va dezintegra în cele din urmă, susține un expert rus

1 oct. 2014,, 01:30   Externe
4696 0
Foto: vtv.ro
Noul președinte afgan, Ashraf Ghani Ahmadzai, nu va fi în măsură să controleze situația în țară și Afganistanul se va dezintegra, în cele din urmă, într-un viitor apropiat, estimează Serghei Demidenko, expert la Institutul de evaluare și de analiză strategică din Moscova, într-un comentariu pentru Ria Novosti.

Fost ministru de finanțe afgan, Ashraf Ghani Ahmadzai, a depus luni dimineață jurământul, preluând astfel în mod oficial funcția de președinte al țării, în baza unui acord de împărțire a puterii cu principalul său rival în cursa prezidențială, Abdullah Abdullah, semnat la 21 septembrie.

'Cu siguranță, el nu va reuși să controleze situația. Nu va putea controla decât Kabulul și, parțial, zonele adiacente. Perspectivele să-și păstreze puterea vor depinde de relațiile sale cu clanurile și de capacitatea sa de a jongla cu ele', a estimat analistul rus, în același comentariu.

'Într-un fel sau altul, Afganistanul se va dezintegra între Paștunistan și restul (comunitățile tadjice, uzbece etc)', a spus Serghei Demidenko, în opinia căruia această tendință este ireversibilă.

'Noul președinte afgan este paștun, el reprezintă interesul majorității paștune. Prin urmare, nu are aproape niciun spațiu de manevră. Din punctul meu de vedere, schimbări majore în Afganistan nu sunt de așteptat odată cu venirea sa la putere', a mai spus acesta.

'Președintele afgan depinde foarte mult de influența din exterior, de clanuri și de cele mai importante triburi, aceasta îl va împiedica în dezvoltarea unui plan serios pentru reglementarea situației și consolidarea statului', a estimat el.

Venirea noului președinte afgan la putere nu are nicio influență asupra Rusiei, consideră interlocutorul Ria Novosti. Afganistanul, așa cum a fost o 'problemă sensibilă, așa și va rămâne' pentru Moscova, adaugă el.

Afganistanul rămâne cel mai mare exportator de stupefiante în Rusia, iar Moscova trebuie să se aștepte la o lărgire a accesului la frontierele sale de sud și la un număr și mai mare de probleme, mai previzionează expertul menționat.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?