Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Vlad Plahotniuc la forumul economic al PDM: Oamenii vor dezvoltare şi progres aici, acasă

22 sep. 2014,, 17:00   Politică
5278 8
Foto: noi.md
Partidul Democrat din Moldova a desfășurat luni la Chişinău forumul economic "Dezvoltarea Moldovei: creştere economică pentru bunăstarea cetăţeanului", la care au participat oameni de afaceri, experţi economici, membrii ai societăţii civile şi politicieni.

Potrivit agenţiei "Infotag", scopul evenimentului este promovarea capacității economice a ţării pentru investitorii străini, precum şi evaluarea şi valorificarea acestui potenţial acasă.

„Eu şi colegii mei din PD credem că viitorul economic al Republicii Moldova este nemijlocit legat de încrederea pe care o au investitorii străini în stabilitatea ţării. Deci noi sîntem obligaţi să păstrăm stabilitatea ţării noastre. În acelaşi timp noi ştim că o democraţie puternică, o democraţie dezvoltată este cea mai mare garanţie pentru investitorii străini. Deci noi sîntem obligaţi să păstrăm şi să dezvoltăm democraţia în ţara noastră", a declarat iniţiatorul forumului, Vlad Plahotniuc, în debutul evenimentului.

Totodată, prim-vicepreşedintele Partidului Democrat a atras atenţia asupra faptului că dezvoltarea Moldovei este o temă pe care formaţiunea a decis să o abordeze nu doar cu deputaţi şi miniştri ai PD, dar şi experţi independenţi, oameni de afaceri, reprezentanţi ai societăţii civile, ceea ce înseamnă că "putem să folosim potenţialul mai multor oameni".

Potrivit lui Plahotniuc, "trebuie să vorbim astăzi deschis, despre ce am reuşit să facem şi despre ce ne aşteaptă să facem în continuare. Putem şi trebuie să vorbim fără echivoc, fără să ne minţim".

În acelaşi context, omul de afaceri a mai adăugat că, pentru a se dezvolta, Republica Moldova are nevoie să-şi îndeplinească potenţialul său de dezvoltare, iar pentru oamenii Moldovei, acest potenţial este în primul rînd să le fie oferite locuri de muncă. "Este timpul să realizăm că oamenii vor dezvoltarea şi progresul aici, acasă", a spus Plahotniuc.

La final, Vlad Plahotniuc a ţinut să menţioneze faptul că modernizarea Moldovei nu trebuie percepută ca o iluzie, pentru că, dacă se acţionează inteligent, această modernizare poate veni în cîţiva ani.

"Oamenii aşteaptă asta, noi putem şi vom face asta", a mai spus el.

La invitaţia democraţilor, la eveniment participă reprezentanţi ai marilor companii prezente pe piaţa din Republica Moldova şi exponenţi din toate zonele de business.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?