Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4001

Legislația privind funcționarea profesiei de avocat va fi modificată

20 sep. 2014,, 16:00   Societate
5545 0
Foto: vimeocdn.com
Accederea la profesia de avocat în Moldova se va face în baza unor criterii precise, transparente și bazate pe merit. Un șir de amendamente în acest sens la legislația în vigoare urmează a fi elaborate de un grup de lucru interinstituțional, creat la inițiativa Ministerului Justiției, notează NOI.md.

Membrii grupului de lucru vor evalua mecanismul de răspundere disciplinară pentru profesia de avocat, precum și alte aspecte importate pentru asigurarea reformării acestei profesii.

Un alt grup va fi responsabil de îmbunătățirea mecanismului de verificare a declaraţiilor de avere și a celor de interese personale ale judecătorilor, procurorilor și funcționarilor publici. Al treilea grup interinstituțional va asigura perfecţionarea cadrului legislativ în vederea precizării marjei de discreţie a judecătorilor, procurorilor în exercitarea activității.

Activitatea grupurilor de lucru este susținută de către Ambasada Statelor Unite la Chișinău, ABA Roli Moldova – parteneri care asistă instituțiile din sectorul justiției pentru asigurarea unei implementări eficiente a reformei din domeniu. Inițiativele țin de dezvoltarea cadrului legal pentru lupta cu corupția în sectorul justiției.

Precizăm că grupurile de lucru suplimentare au fost constituite în vederea realizării obiectivelor prevăzute în Planul de acţiuni pentru implementarea Strategiei de reformare a sectorului justiţiei 2011-2016.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?