X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4001

Reprezentantul special al președintelui francez pentru Rusia susține anularea sancțiunilor

20 sep. 2014,, 03:00   Politică
7830 1
Foto: businessmagazin.ro
Jean-Pierre Chevenement, reprezentantul special al președintelui francez pentru Rusia, susține anularea sancțiunilor europene inițiate și adoptate de Uniunea Europeană împotriva Rusiei.

"Sancţiunile şi contrasancţiunile constituie un proces de represalii din care toată lumea vrea să iasă. Ele sunt păguboase pentru cele două tabere", a declarat la Moscova Chevènement.

"În opinia noastră, sancţiunile ar putea fi anulate începând din momentul în care două condiţii vor fi îndeplinite: menţinerea încetării focului (în estul Ucrainei) şi aplicarea strictă a acordurilor de la Minsk", a spus reprezentantul francez, amintind poziţia Franţei.

"Exporturile franceze în Rusia reprezintă 0,5% din PIB. Nu putem ignora acest fapt", a subliniat Chevènement, care s-a exprimat în numele Franţei.

Chevènement, care s-a întâlnit în cursul vizitei sale în Rusia cu şefii unor companii franceze şi ruse, dar şi cu oficiali politici, între care preşedintele Parlamentului rus, Serghei Narîşkin, a afirmat că nu a evocat subiectul privind livrarea navelor Mistral.

"Contractele au fost semnate şi trebuie îndeplinite. Franţa este o ţară suverană", a explicat senatorul.

"Franţa este în favoarea unei rezolvări politice şi paşnice a situaţiei actuale" în criza ucraineană, a continuat Chevènement.

Rusia a decretat în august un embargo total asupra exporturilor de produse alimentare provenind din Uniunea Europeană ca răspuns la mai multe valuri succesive de sancţiuni luate la adresa sa de occidentali.

Moscova a anunţat miercuri că susţine soluţiile politice propuse de preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, în vederea ajungerii la pace cu rebelii proruşi din estul Ucrainei.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?