Transnistria stiri: 1379
Eurovision stiri: 499
Preşedintele stiri: 3987

Agricultorii au dubii vizavi de intenţia Guvernului de a plăti compensaţiile promise (VIDEO)

16 sep. 2014,, 16:30   Economie
5186 4
Foto: noi.md
«Judecînd după faptul că în agenda şedinţei Guvernului de miercuri nu există nici măcar o aluzie la examinarea problemei cu privire la modificările în buget, apar îndoieli vizavi de dorinţa cabinetului de miniştri de a aloca compensaţiile promise agricultorilor care au avut de suferit în urma embargoului impus de Rusia», a declarat pentru NOI.md Alexandru Slusari, preşedintele Uniunii Republicane a Asociaţiilor Producătorilor Agricoli «Uniagroprotect».

Interlocutorul a reamintit că «regulamentul adoptat de Guvern privind compensarea agricultorilor le-a provocat reacţii negative, cu toate acestea, documentul a fost aprobat şi trebuie să funcţioneze, dar…».

«Astăzi e deja ziua de 16 septembrie, agricultorii pot să depună documentele necesare pentru a obţine despăgubiri, dar noi încă nu cunoaştem sursele de finanţare şi dacă acestea există, în general. În agenda şedinţei de mîine a Guvernului nu este inclusă problema modificărilor în bugetul de stat, iar acestea apoi ar trebui să fie adoptate de Parlament. Noi aşa şi nu am primit un răspuns clar, de ce suma necesară nu poate fi împrumutată din rezervele Băncii Naţionale a Republicii Moldova. Apare o întrebare destul de rezonabilă: care sînt sursele de finanţare a compensaţiilor promise şi le vor vedea fermierii vreodată?!», a spus expertul.

Agricultorii sînt nu mai puţin îngrijoraţi şi de soarta altei promisiuni a Guvernului – de a majora fondul de subvenţii generale pentru fermieri. Fondul iniţial de 564 de milioane de lei deja e mai mic decît suma cererilor depuse de 100 de milioane. Pîna la termenul limită de depunere a documentelor a mai rămas o lună şi jumătate, şi este destul de reală o creştere a solicitărilor cu încă 100 de milioane de lei. În cazul în care cabinetul de miniştri nu va găsi cele 200 de milioane de lei promise anterior, fermierii riscă să nu obţină pînă la 35 de bani pentru fiecare leu solicitat.

«Şi încă ceva ce ţine de competenţa Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică şi a Consiliului Concurenţei. În perioada 21 iulie – 16 august, preţul petrolului la bursele mondiale a scăzut cu 9,5 la sută, în timp de dolarul în raportul cu leul s-a ridicat cu doar 2,5 la sută. Calculele aritmetice elementare arată că costul unui litru de motorină ar trebui să fie redus cu 1,2 lei. Ar trebui, dar nu se reduce. Oare acest lucru nu este un rezultat al unei înțelegeri tip cartel al importatorilor de produse petroliere?!», a rezumat conversaţia Slusari.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?