Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

NATO se pregăteşte SĂ APERE Republica Moldova de o AGRESIUNE RUSĂ

16 sep. 2014,, 12:00   Externe
4052 6
Foto: ruvr.ru
Alianţa Nord-Atlantică are nevoie de un cadru legal pentru a apăra ţările care nu sînt membre NATO, în contextul în care Rusia ar putea efectua incursiuni militare în Republica Moldova şi în regiunea separatistă moldoveană Transnistria, afirmă Philip Breedlove, comandantul forţelor aliate din Europa, citat de mediafax.ro.

Sînt necesare măsuri noi pentru oferirea de garanţii aliaţilor din cadrul NATO şi pentru contracararea Rusiei, care ar putea intenţiona incursiuni militare în Republica Moldova şi în Transnistria, a continuat Breedlove, citat de publicaţia The Hill.

NATO trebuie să clarifice politica sa şi în relaţia cu ţări care nu sînt membre ale Alianţei şi care riscă să le fie încălcată suveranitatea de către Rusia, a continuat Breedlove. "Ce asigurări le pot fi oferite acestor ţări? Şi care ar fi pronumele personal în această frază? Cine sîntem «noi»? Este vorba de NATO? Este o coaliţie? Sînt alianţe de tip bilateral?", a subliniat Breedlove, citat de The Washington Times.

"Adaptăm Alianţa Nord-Atlantică pentru un viitor diferit", a continuat generalul american, precizînd că Statele Unite au nevoie totuşi de Rusia "pe termen lung", pentru o Europă "întreagă, liberă şi aflată în pace". "Rusia trebuie să fie parte a acestei Europe", a subliniat Breedlove.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?