Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Moldova şi Turcia au semnat Acordul de liber schimb (VIDEO)

11 sep. 2014,, 14:39   Politică
5331 1
Foto: noi.md
Republica Moldova şi Turcia au semnat joi la Chişinău Acordul de liber schimb. Din partea Republicii Moldova documentul a fost semnat de viceprim-ministrul, ministrul Economiei, Andrian Candu, iar din partea Turciei – de ministrul turc al Economiei, Nihat Zeybekci.

Potrivit agenţiei "Infotag", ministrul Andrian Candu a menţionat că semnarea acestui Acord reprezintă un eveniment foarte important pentru ambele ţări, care va intensifica colaborarea economică şi comercială dintre Moldova şi Turcia.

"Turcia este al treilea cel mai important partener comercial al Republicii Moldova, după ţările CSI şi UE. În Moldova sînt importante investiţii din Turcia în domenii precum industrie, servicii, comerţ, construcţii. Cu siguranţă, semnarea acestui document, după trei ani de negocieri, reprezintă un mare beneficiu inclusiv pentru investiţiile din Moldova care se vor putea regăsi în Turcia", a spus Candu, precizînd că în contextul actual regional, acest acord va aduce mari beneficii producătorilor moldoveni.

Potrivit lui, Acordul acoperă peste 9 mii de denumiri de mărfuri, dintre care 750 de categorii de mărfuri vor fi scutite integral de taxe.

"Acordul va contribui la eliminarea barierelor birocratice şi administrative care stăteau în calea comerţului. În general, Turcia este considerată o ţară care îşi protejează foarte bine piaţa. Noi ne bucurăm şi apreciem faptul că autorităţile turce au tratat Moldova cu privilegiu şi au deschis piaţa Turciei pentru produsele moldoveneşti în baza Acordului de liber schimb", a spus Andrian Candu.

Ministrul turc al Economiei, Nihat Zeybekci, a menţionat că, în total, Turcia are semnate peste 21 de acorduri de liber schimb cu alte state, inclusiv cu UE, precizînd că doar în cazul Moldovei Turcia şi-a deschis piaţa cel mai mult.

Oficialul turc a opinat că în prezent deficitul comercial dintre Turcia şi Moldova este zero, adică importurile şi exporturile sînt la acelaşi nivel.

"Potrivit strategiei noastre de dezvoltare a relaţiilor cu Moldova, volumul comerţului trebuie să crească de la peste 500 de mii de euro în prezent la peste 1 miliarde de euro pînă la finele anului 2015. Noi sîntem siguri că după semnarea acestui acord exporturile din Republica Moldova în Turcia vor creşte mai rapid. Nu vom fi deranjaţi dacă deficitul comercial va fi în defavoarea Turciei şi în favoarea Moldovei. Noi acceptăm Moldova ca pe un popor frăţesc şi vom fi foarte bucuroşi dacă ea se va dezvolta în domeniul economic", a spus ministrul turc.

Potrivit lui, economia Turciei a crescut considerabil în ultimii 10 ani, în prezent aceasta fiind a 17 economie din lume şi a cincea din Europa.

Nihat Zeybekci a ţinut să menţioneze că în lista celor mai mari firme din Republica Moldova, în top 10 putem găsi cel puţin 4-5 companii cu capital turcesc.

"De dorim ca pe viitor să nu mai avem nicio barieră în faţa transportării mărfurilor, persoanelor, serviciilor şi capitalului", a spus ministrul turc al Economiei.

Acordul de liber schimb dintre Moldova şi Turcia va intra în vigoare la o lună după ce va fi ratificat de parlamentele celor două ţări.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?