X 
Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Încă o țară europeană a ratificat Acordul de asociere RM-UE

1 sep. 2014,, 12:13   Societate
4281 1
Foto: parlament.md
Parlamentul Republicii Malta a ratificat recent Acordul de asociere dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană. Anunțul a fost făcut de ministrul de externe al Republicii Malta, George Vella, în cadrul unei întrevederi cu președintele parlamentului de la Chișinău, Igor Corman, informează NOI.md.

Corman a purtat astăzi discuții și cu ministrul Afacerilor Externe al Lituaniei, Linas Linkevicius. Cei doi oficiali se află la Chișinău pentru a participa, alături de alți 26 de miniștri de externe din țările UE, la cea de-a IX-a Reuniune a Grupului pentru Acţiunea Europeană a Republicii Moldova.

Demnitarii au discutat despre identificarea unor măsuri de sprijin a agricultorilor moldoveni, inclusiv despre creșterea cotelor de import a unor categorii de fructe și legume moldovenești pe piața UE. Cei doi oficiali europeni au declarat că Malta și Lituania sînt dispuse să împărtășească experiența lor în domenii de interes pentru țara noastră.

Malta este cea de-a cincea țară europeană care ratifică Acordul de asociere din Moldova și UE. Anterior documentul a fost ratificat de România, Estonia, Lituania și Letonia. Precizăm că astăzi începe implementarea provizorie a Acordului de asociere.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?