Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3996

Un nou incident aviatic la Malaysia Airlines

26 aug. 2014,, 00:20   Externe
11085 1
Foto : jurnalul.ro
Piloţii unui avion al companiei Malaysia Airlines care avea ca destinaţie Japonia au fost nevoiţi să se întoarcă din motive de siguranţă, la scurt timp după decolarea de pe aeroportul internaţional din Kuala Lumpur, a declarat duminică un reprezentant al companiei, relatează DPA, confrom Agerpres. Reprezentantul companiei a declarat că zborul MH70, care trebuia să ajungă pe aeroportul internaţional Narita din Tokyo, a decolat sîmbătă dimineaţa din Kuala Lumpur, dar la numai cîteva minute după decolare, avionul a făcut cale întoarsă.

'Avionul a aterizat în siguranţă la revenirea sa (pe aeroportul din Kuala Lumpur), iar pasagerii a fost transferaţi la un alt avion şi au putut ajunge la destinaţie în aceeaşi zi', a spus reprezentantul companiei, sub rezerva anonimatului.

Incidentul survine în momentul în care compania încearcă să-şi revină după două tragedii aeriene de proporţii în interval de numai cinci luni. La 8 martie, zborul MH370 avînd ca destinaţie Beijing a dispărut de pe radare la o oră după ce a decolat din Kuala Lumpur şi s-ar fi prăbuşit în ocean, însă epava avionului nu a fost găsită nici pînă acum. La 17 iulie, zborul MH17 care efectua ruta Amsterdam-Kuala Lumpur s-a prăbuşit în estul separatist al Ucrainei, vehiculîndu-se ipoteza că aparatul de zbor a fost lovit de o rachetă trasă de insurgenţi proruşi.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?