Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4001

SUA vor oferi Moldovei asistență financiară suplimentară

25 aug. 2014,, 09:00   Economie
3812 0
Foto: noi.md
SUA vor oferi Republicii Moldova suplimentar peste 3,83 milioane de dolari pentru susținerea creșterii economice și a reformelor, iar suma totală a asistenței financiare în acest sens va atinge 56 de milioane de dolari, notează NOI.md. Amendamentele respective la acordurile moldo-americane interguvernamentale din 22 iulie 2011 și din 6 iulie 2010 urmează să fie semnate de cele două părți. Guvernul Republicii Moldova a aprobat proiectele respective și a inițiat negocieri în vederea semnării acestora.

Potrivit amendamentelor, asistența americană pentru susținerea creșterii economice a Moldovei va fi majorată cu circa 3,5 milioane de dolari, iar suma totală în acest sens va constitui 36,2 milioane de dolari. Aceste mijloace vor fi oferite cu titlul de grant și vor fi destinate pentru continuarea procesului de implementare a diferitor programe în domeniul consolidării competitivității sectorului privat, dezvoltarea productivității întreprinderilor micro, mici și mijlocii, crearea locurilor noi de muncă.

Un alt amendament prevede majorarea asistenței financiare cu 342,5 mii de dolari pentru susținerea Programului de consolidare a instituțiilor de drept, suma totală în acest domeniu atingînd 7,8 milioane de dolari. Aceste mijloace sînt prevăzute pentru sporirea eficienței, transparenței și responsabilității sistemului judecătoresc. Totodată, Guvernul și ONG-urile vor primi asistență pentru promovarea reformelor în justiție și îmbunătățirea monitorizării acestui proces.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?