Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Fîșia Gaza: 'Niciun progres' în negocierile privind un nou armistițiu (palestinieni)

20 aug. 2014,, 16:17   Externe
3026 0
Foto: agerpres.ro
Negocierile indirecte de la Cairo dintre palestinieni și israelieni în vederea transformării acordului de încetare a focului, ce expiră în următoarele ore, într-un armistițiu durabil nu au înregistrat 'niciun progres', au anunțat negociatorii palestinieni, în timp ce ostilitățile au fost reluate în Fîșia Gaza, informează AFP.

Fragilul armistițiu care a durat 12 zile și care a fost prelungit luni cu alte 24 de ore ar urma să expire la miezul nopții ora locală (21.00 GMT). Însă, după ce tiruri de rachete au fost lansate dinspre Fîșia Gaza asupra teritoriului israelian, Israelul a decis reluarea raidurilor aeriene asupra enclavei palestiniene.

'Nu s-a înregistrat niciun progres', a declarat marți, pentru AFP, Azzam al-Ahmed, șeful delegației palestiniene în negocierile indirecte de la Cairo, sub medierea Egiptului. Cu toate acestea, cu o zi înainte membrii delegații palestiniene au evocat 'progrese' pentru a justifica acceptarea prelungirii cu 24 de ore a armistițiului.

După ce trei rachete lansate din Fîșia Gaza au explodat în sudul Israelului în această după-amiază, fără a face victime, premierul israelian Benjamin Netanyahu a ordonat armatei să riposteze și să 'lovească țintele teroriste din Gaza'. El a rechemat delegația israeliană de la negocierile din Cairo, însă plecarea acestora nu a putut fi confirmată sau infirmată de capitala egipteană.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?