X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

UE va acorda Moldovei un nou pachet de asistență financiară în mărime de 100 de milioane de euro

30 iul. 2014,, 14:45   Economie
3247 1
Foto: agerpres.ro
Comisia Europeană a anunțat că va oferi Republicii Moldova un nou pachet de asistență financiară în mărime de peste 100 de milioane de euro. Banii vor fi alocați pentru susținerea reformelor cheie în Moldova, comunică NOI.md.

Potrivit unui comunicat emis de Comisia Europeană, aceste mijloace sînt destinate pentru a ajuta instituțiile de stat, cetățenii și mediul de afaceri din Moldova să beneficieze de avantajele oferite de Acordul de asociere de liber schimb dintre Republica Moldova și UE.

Comisarul european pentru Extindere și Politica Europeană de Vecinătate, Štefan Füle, a declarat că acest acord reprezintă un pas important în politica Parteneriatului Estic și în relațiile UE cu Moldova. Potrivit oficialului european, UE susține plenar Moldova în aprofundarea relațiilor politice și cooperării economice dintre Bruxelles și Chișinău. Noul program de finanțare are ca scop susținerea procesului de modernizare a principalelor instituții de stat, implementarea Acordului de liber schimb RM-UE, îmbunătățirea politicilor de stat în domeniul finanțelor și managementului, sporirea competitivității businessului rural și comerțului în UE, protejarea minorităților și categoriilor vulnerabile.

Acest pachet de asistență financiară acordată Moldovei este primul oferit în cadrul programului unic de susținere „Framework”, în care sînt expuse scopurile strategice și prioritățile viitoarei cooperări dintre UE și Moldova în perioada anilor 2014-2017. Programul a fost aprobat pe 11 iunie 2014.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?