X 
Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Poroșenko a motivat indezirabilitatea declarării stării de război în Ucraina

24 iul. 2014,, 00:20   Externe
6600 5
Foto : zn.ua
Președintele Ucrainei Petro Poroșenko se pronunță împotriva introducerii stării de război în țară, anunță serviciul de presă al Președinției.

În timpul întîlnirii cu reprezentanții fracțiunilor și grupurilor parlamentare șeful statului a subliniat: "Solicitînd autorităților să ia o decizie cu privire la impunerea stării de război, parlamentarii trebuie să fie conștienți de consecințele acestei decizii pentru țară. Astăzi, chiar și un cuvînt neglijent poate provoca un impact mare".

Poroșenko a menționat că Ucraina deja se află în faza ostilităților militare și trebuie să-și apere teritoriul. Pentru aceasta este necesară o armată eficientă și o asigurare corespunzătoare, imposibilă în condițiile stării de război. "În cazul stării de război sînt interzise livrările de arme, produsele cu dublă utilizare, iar noi trebuie să cîștigăm războiul," - a subliniat președintele.

De asemenea, în cadrul stării de război este imposibilă sprijinirea statului de către instituțiile financiare internaționale. "FMI nu dă bani țărilor aflate în stare de război. Nimeni nu se gîndește la acesta cînd pune problema stării de război", - a spus președintele.

Președintele a atras, de asemenea, atenția asupra faptului că în timpul războiului este protejată de lege nu numai partea agresată, dar și țara agresor. "Starea de război este situația în care există partea opusă. Și partea cu care noi luptăm are drepturile corespunzătoare. Ea poate fi susținută, inclusiv de alte state, este protejată de dreptul internațional", - a spus președintele.

Totodată, Poroșenko a menționat că astăzi, autoritățile s-au concentrat pe recunoașterea internațională drept organizații teroriste a așa-numitor "republici Lugansk și Donețk". "Lucrăm insistent pentru a ne asigura că toți cei care acum ucid soldații și civilii ucraineni să fie considerați teroriști, iar asistența financiară sau de orice alt gen pentru teroriști - o crimă împotriva umanității", - a spus șeful statului.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?