Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

A fost rănită fosta soţie a unui reţinut în cazul încasatorilor

23 iul. 2014,, 16:30   Societate
4814 0
Foto: crocicadeiasi.ro
Fosta soţie a unuia dintre reţinuţii în cazul încasatorilor – Svetlana Işcenco, a fost rănită de colaboratorii operativi ai unităţii speciale a MAI al Transnistriei la vila sa din Dnestrovsk. Victima a relatat despre incident miercuri, într-o conferinţă de presă la agenţia "Infotag".

Işcenco a spus că nu mai locuieşte cu soţul său de mai bine de patru ani şi cunoaşte despre acesta doar faptul că munceşte la o companie de construcţii din Chişinău.

"În 2010, în ajun de divorţ, am cumpărat o vilă în Transnistria. Ambii aveam cheie de la vilă. În acea zi – 4 iunie – ambii eram acolo. Dimineaţa, avînd periuţa de dinţi în mînă, am deschis uşa de la intrare şi am fost rănită de cîteva ori la picioare. Am fost practic «executată" de un bărbat cu cagulă pe faţă şi într-o uniformă necunoscută – fără semne distinctive. Am căzut sîngerînd", a spus victima.

Potrivit spuselor avocatului său, Dorian Pîcălău, cîţiva colaboratori au început să-i acorde femeii ajutor medical, iar restul (în curte erau peste 20 de bărbaţi înarmaţi) l-au reţinut pe fostul soţ.

"Dnestrovsk se află departe de Tiraspol. Ambulanţa a venit greu, pierdusem mult sînge. Sînt puţine lucruri pe care mi le amintesc", a spus Işcenco.

Avocatul a comunicat că femeia iniţial a fost spitalizată în secţia de reanimare a spitalului din apropiere, apoi a fost transferată într-un salon unde a stat trei zile cu pază înarmată, permiţîndu-i-se să se externeze doar cu condiţia că nu va părăsi ţara. Potrivit lui, venind la Chişinău Işcenco a fost supusă altor cîteva intervenţii chirurgicale.

Juristul a dat citire extrasului medical semnat de medicii Spitalului de Urgenţă din capitală, unde este indicat că pacienta Işcenco are "răni la ambele picioare, cauzate de armă de foc".

Avocatul este indignat de faptul că angajaţii MAI al Moldovei doar au interogat-o despre incident, dar nu au întreprins măsuri pentru protecţia femeii.

"Eu, ca jurist, constat în cazul dat dovada faptului că nici un om nu se poate simţi în siguranţă pe teritoriul Transnistriei. Clienta mea a fost practic împuşcată de aproape, iar autorităţile Moldovei nu au considerat de cuviinţă să investigheze acest caz. Consider că a fost încălcat dreptul legal al doamnei Işcenco la securitate şi sănătate. Cînd era păzită de miliţie la Tiraspol, nu i s-a permis să-i telefoneze copilului, rămas la Chişinău", a spus Pîcălău.

El a spus că se va adresa imediat Procuraturii Generale a Moldovei cu solicitarea de a stabili cît de legale au fost acţiunile poliţiştilor ce au interogat victima după ce a fost rănită şi nu au întreprins nimic pentru protecţia sa.

"Intenţionăm să ne adresăm organizaţiilor neguvernamentale, deoarece au fost prejudiciate drepturile doamnei Işcenco la securitate, libertatea de circulaţie şi comunicare, care sînt drepturi fundamentale ale cetăţeanului, stipulate în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului", a spus avocatul.

Pe 30 mai, în sectorul Rîşcani al capitalei, în parcarea unui centru comercial au fost trase focuri de armă în automobilul încasator al unei bănci, care transporta venitul pe acea zi. În urma atacului a decedat şoferul de 45 de ani, fost angajat al MAI şi participant la conflictul armat de pe Nistru. Doi colegi ai săi au fost grav răniţi. Peste trei săptămîni de la atac au fost arestaţi patru participanţi ai atacului – toţi locuitori ai Chişinăului, cu antecedente penale.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?