Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

Moldova și FMI au discutat despre riscurile pentru economie de pe urma embargoului rusesc

23 iul. 2014,, 12:00   Economie
3620 0
Foto: unimedia.info
Următoarea misiune a FMI ar putea sosi în Republica Moldova la sfîrșitul lunii septembrie 2014, iar concluziile actualei misiuni care și-a încheiat activitatea în țara noastră vor fi prezentate în timpul apropiat, informează NOI.md.

Aceste subiecte au fost abordate în cadrul întrevederii premierului Iurie Leancă cu experții Misiunii FMI în frunte cu Max Alier, care s-au aflat în Chișinău în perioada 16-22 iulie, pentru a examina situaţia din sectorul financiar-bancar al ţării și de a discuta despre asistenţa pentru dezvoltare oferită Republicii Moldova şi despre punerea în aplicare a politicilor structurale după expirarea programului susţinut de FMI.

Principalele subiecte abordate în cadrul întrevederii au vizat evoluţia situaţiei macroeconomice în anul 2014 şi pe termen mediu, politicile monetare promovate de Banca Naţională a Moldovei, situaţia din sistemul financiar (bancar şi nebancar) al țării, evoluţia bugetului public naţional, inclusiv a bugetului asigurărilor sociale de stat, în anul 2014, şi perspectivele bugetare pentru anul 2015, precum şi cadrul bugetar pe termen mediu 2015-2017. Totodată, au fost discutate riscurile actuale pentru evoluţia situaţiei macroeconomice a Republicii Moldova, în special, în contextul restricţiilor la export impuse de Federaţia Rusă, dar şi a situaţiei regionale complicate.

Max Alier a menţionat că pe durata Misiunii experţii FMI au purtat discuţii cu reprezentanţii ministerelor Finanţelor și Economiei, ai Băncii Naţionale și ai Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare, precum şi cu managerii mai multor bănci comerciale. Potrivit oficialului FMI, concluziile Misiunii vor fi prezentate autorităţilor Republicii Moldova în viitorul apropiat.

Premierul Iurie Leancă s-a referit la măsurile de perfecţionare a cadrului legal în domeniul financiar-bancar şi a menţionat că Guvernul de la Chişinău va continua să promoveze cu maximă prudenţă politicile bugetar-fiscale şi monetar-valutare, pentru care şi-a asumat răspunderea. Iurie Leancă a subliniat, totodată, faptul că deciziile aprobate sînt orientate spre îmbunătăţirea vieţii oamenilor în Republica Moldova şi a dat asigurări privind sustenabilitatea acestora, ceea ce înseamnă că majorările planificate ale salariilor şi îndemnizaţiilor vor avea acoperire financiară.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?