X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

Zborul MH17: Rusia a remis UE informațiile sale și speră la o anchetă imparțială

23 iul. 2014,, 11:44   Externe
4209 0
Foto: agerpres.ro
Rusia a transmis Uniunii Europene toate datele Ministerului Apărării de la Moscova cu privire la prăbușirea avionului Boeing 777 aparținînd companiei Malaysia Airlines la 17 iulie în estul Ucrainei, exprimîndu-și speranța într-o anchetă 'imparțială, independentă și internațională', după cum a declarat marți reprezentantul permanent al Rusiei la UE, Vladimir Cijov, informează agenția de presă RIA Novosti.

Le-am transmis marți, de îndată ce le-am primit în formă scrisă, în limbile engleză și rusă. Le-am remis tuturor părților interesate', a spus Cijov, într-o întîlnire cu jurnaliști ruși la Bruxelles.

'Rusia speră sincer că ancheta în cazul prăbușirii (avionului) Boeing 777 în estul Ucrainei va fi cu adevărat una 'imparțială, independentă și internațională', așa cum prevede rezoluția Consiliului de Securitate', a afirmat în acest context oficialul rus.

'Am fost surprins de declarațiile unor reprezentanți europeni. Încercările de a anticipa rezultatele anchetei nu pot fi considerate decît ca o presiune la adresa anchetatorilor', a afirmat șeful misiunii permanente a Rusiei la UE.

Cu această ocazie, el a avertizat împotriva oricăror concluzii pripite cu privire la cauzele și circumstanțele tragediei.

Din partea UE nu a urmat deocamdată nicio reacție, a indicat reprezentantul Moscovei, adăugînd că o reacție a venit doar din partea SUA, una destul de previzibilă — toate datele rusești au fost puse la îndoială.

'Acesta este, desigur, dreptul lor. Dar dacă au dubii, ar trebui să-și prezinte dovezile, ceea ce încă nu au făcut. Ar trebui să adaug că americanii niciodată nu aduc probe reale, invocînd că este vorba de informații ale serviciilor secrete, iar publicarea lor le-ar putea compromite sursele', a mai opinat reprezentantul permanent al Rusiei pentru lîngă forurile de la Bruxelles.

Serviciile secrete americane și-au făcut deja cunoscută poziția în cazul catastrofei aeriene din 17 iulie în estul Ucrainei, precizînd că avionul de linie malaezian a fost doborît, 'din greșeală', de rebeli proruși 'insuficient antrenați', care l-au confundat cu un avion militar.

Într-o conferință de presă marți, oficiali ai comunității de informații americane au recunoscut că 'nu dispun de nicio informație cu privire la implicarea directă a autorităților ruse în această tragedie', scrie agenția de presă ITAR-TASS.

Cu toate acestea, ei au acuzat Rusia că a 'creat condiții' care au condus în cele din urmă la catastrofa aeriană din estul Ucrainei și continuă să livreze rebelilor armament, inclusiv mijloace de apărare antiaeriană și tancuri.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?