X 
Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Scandalul din jurul recensămîntului a ajuns și în Parlament

23 mai. 2014,, 16:53   Politică
11058 6
Foto: privesc.eu
Directorul Biroul Național de Statistică, Lucia Spoială, a fost invitată astăzi în Parlament să dea explicații pe marginea presupuselor nereguli depistate în procesul de recenzare a populației. Spoială a respins acuzațiile aduse de deputatul comunist Artur Reșetincov, potrivit cărora datele cu caracter personal ar fi colectate în scopuri ilegale, iar cetățenii ar fi influențați și mituiți să se declare de o anumită etnie.

Funcționara a dat asigurări că acumularea datelor în cadrul recensămîntului se efectuează cu respectarea normelor legale.

„Biroul Național de Statistică nu poate împărtăși aceste bănuieli. În ceea ce privește eventuala corupere a persoanelor, BNS nu a primit nicio plîngere în aceste sens. Totodată, BNS nu este chemat să cenzureze opiniile ONG-urilor”, a declarat Spoială.

Răspunsurile directoarei BNS nu l-au mulțumit însă pe deputatul comunist, care a acuzat instituția de incompetență.

„Se creează impresia că nu verificați anunțurile publicate care influențează datele colectate în cadrul recensămîntului. Se anunță chiar concurs că localitatea care se va declara de o anumită etnie va primi premii. Aceste lucruri se fac de organizații neînregistrate în Republica Moldova, care induc în eroare opinia publică”, a replicat Reșetnicov.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?