Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4001

Președintele Republicii Moldova consideră necesar de a modifica formatul negocierilor "5+2"

18 apr. 2014,, 12:17   Politică
3663 2
Foto: noi.md
Formatul actual de negocieri în formatul 5+2 pentru reglementarea conflictului transnistrean s-a dovedit ineficient şi necesită modificări. Declaraţia a fost făcută în ajun de către preşedintele Nicolae Timofti, în cadrul întrevederii la Chişinău cu senatorii John McCain, John Barrasso, John Hoeven şi Ron Johnson.

Potrivit agenţiei "Infotag", cu referinţă la serviciul de presă al şefului statului, preşedintele a pledat pentru "modificarea acestui mecanism cu scopul de a eficientiza tratativele".

Timofti a salutat prezenţa la Chişinău a legislatorilor americani, subliniind că dezvoltarea dialogului strategic moldo-american reprezintă o prioritate a politicii externe a Republicii Moldova.

Şeful statului şi-a exprimat îngrijorarea faţă de climatul de insecuritate instalat în regiune în urma evoluţiilor din Ucraina.

Senatorul republican John McCain a declarat că Statele Unite ale Americii vor întreprinde acţiunile necesare pentru a asigura suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii Moldova şi libertăţile cetăţenilor.

"Republica Moldova poate conta pe sprijinul SUA. Senatul american va promova legi prin care să diversifice şi să intensifice ajutorul acordat Republicii Moldova pentru consolidarea instituţiilor democratice, promovarea libertăţii presei şi ridicarea nivelului de trai al populaţiei", a spus John McCain.

Senatorul a salutat aspiraţiile de integrare europeană ale Republicii Moldova, subliniind că fiecare stat are dreptul suveran de a-şi decide viitorul.

Potrivit spuselor senatorului John Hoeven, pentru republică este important de aintensifica combaterea corupţiei şi să asigure un cadru legal bine definit şi corect pentru desfăşurarea afacerilor şi atragerea investitorilor străini.

Senatorul Ron Johnson a încurajat acţiunile autorităţilor de la Chişinău în vederea asigurării securităţii energetice a ţării.

"SUA vor oferi gaz lichefiat statelor din această regiune pentru a reduce dependenţa acestora faţă de furnizorii de energie din Est", a menţionat senatorul John Barrasso.

În cadrul vizitei de o zi la Chişinău, senatorii s-au întrunit şi cu conducerea guvernului şi a parlamentului, au vizitat Misiunea OSCE, unde au discutat situaţia din Moldova, inclusiv Transnistria şi Găgăuzia, participarea OSCE la procesul de reglementare a conflictului transnistrean, precum şi ultimele evoluţii din regiune.

Şefa Misiunii, Jennifer Brush, a remarcat creşterea interesului comunităţii internaţionale faţă de Moldova şi şi-a exprimat speranţa că "eforturile consolidate ale comunităţii internaţionale vor ajuta Moldova în eforturile sale de fortificare a stabilităţii, democraţiei şi bunăstării din regiune".

Seara tîrziu delegaţia americană a părăsit Chişinăul.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?