Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3994

McCain, alarmat de declarațiile lui Putin în privința Moldovei

17 apr. 2014,, 18:18   Politică
7180 30
Foto: interakt.md
Senatorul american John McCain își exprimă îngrijorarea în legătură cu acțiunile recente ale Federației Ruse, în raport cu țările din regiune. Senatorul american a declarat, în cadrul unui briefing susținut la Chișinău, că declarațiile făcute astăzi de liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, sînt contraproductive, iar atacurile la adresa independenței țărilor din regiune sînt inadmisibile.

„Noi împărtășim temerile ce se referă la acțiunile recente ale președintelui Putin în țările vecine. Sîntem îngrijorați de declarațiile făcute de Putin astăzi, acestea nu sînt productive, nu ne ajută în nici un fel. Am dori ca cetățenii Republicii Moldova să poată să-și determine propriul viitor, fără ingerințele altor părți externe. Noi cooperăm cu Guvernul Republicii Moldova, sub diferite aspecte și vom continua să facem acest lucru, în special sub aspect economic”, a precizat McCain, în cadrul unui briefing susținut alături de vicepreședintele Parlamentului, Andrian Candu.

Totodată, demnitarul american a precizat că în scurt timp, Congresul SUA va adopta un pachet de sancțiuni în raport cu Federația Rusă.

Precizăm că o delegație americană formată din patru senatori se află într-o vizită la Chișinău. Oficialii au avut pe parcursul zilei de astăzi întrevederi cu premierul Iurie Leancă și reprezentanții Parlamentului.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?