X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

La Chişinău a fost inaugurată expoziţia icoanelor de casă (FOTO)

17 apr. 2014,, 09:00   Societate
4648 0
Foto: noi.md
În ajunul sărbătorii Sfintelor Paşti, în incinta Universităţii de Stat a Moldovei, s-a deschis expoziţia „Icoane ortodoxe de casă din sec. XVIII-XIX” din colecţia privată a colecţionarului moldovean Petru Costin.

Spre atenţia vizitatorilor sînt prezentate circa 50 de icoane de casă. Obiectele au fost create de reprezentanţii diferitor şcoli de pictură a icoanelor: rusă, română, basarabeană şi ucraineană, fiind adunate timp de cîteva decenii pe teritoriul Moldovei contemporane.

„Aici pot fi văzute icoane, pictate în ulei, tempera, pe pînză, icoane litografice. Toate sînt luate din casele ţăranilor. Ele nu sînt restaurate, dar sînt păstrate în forma lor iniţială. Prin aceasta am dorit să arăt valoarea istorică a acestor icoane, deoarece ele sînt martorii vieţii strămoşilor noştri”, a explicat proprietarul colecţiei Petru Costin.

La această expoziţie este prezentată doar o parte din colecţie, cealaltă jumătate se află acum în Europa. Anterior, icoanele lui Petru Costin au fost expuse în mai multe ţări ale lumii. Această colecţie a fost primită cu interes de publicul de peste hotare.

Toţi studenţii şi amatorii de istorie şi cultură vor putea admira moştenirea culturală a strămoşilor pînă pe 22 aprilie.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?